Biblia este baza învătăturii despre Trinitate, desi nu găsim acest termen aici. Pe baza monoteismului din Vechiul Testament, Noul Testament vorbeste despre Dumnezeu ca Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt si putem găsi afirmatii privitoare la relatiile înăuntrul lui Dumnezeu, între cele trei persoane divine.

Întelegerea termenului de persoană poate fi găsită în teologia crestină, în străduinta de a usura întelegerea fiintei lui Dumnezeu si a lui Isus. Întelegerea originală nu a fost nici una materială, nici o descriere a unui subiect autonom. Caracteristicile unei persoane sunt capacitatea de a avea relatii, de a iubi si de a comunica.

Revelarea naturii triunice a lui Dumnezeu a fost un proces în istoria mântuirii. În timpul Vechiului Testament Dumnezeu a pus baza conceptului corect cu privire la natura Sa. El S-a revelat ca singurul Dumnezeu si pe parcursul Vechiului Testament întâlnim îndemnul Său de a ne tine tare de monoteism.

Revelatia cu privire la natura lui Dumnezeu din Noul Testament nu schimbă nimic aici, monoteismul este indiscutabil baza pentru întelegerea corectă a Trinitătii..

În timpul discutiilor despre Trinitate din primele secole credinta corectă a trebuit să fie apărată de diferite încercări false de a explica natura lui Dumnezeu la un nivel inteligibil ratiunii umane.

Monarhianismul a încercat să mentină unitatea si unicitatea Lui Dumnezeu prin explicarea celor trei persoane divine ca trei moduri de existentă, trei modalităti diferite de înfătisare a singurului Dumnezeu. De aceea monarhianismul a mai fost numit si modalism. Un alt nume al acestei învătăturii este acela de patripasianism. Creatorul acestui termen a vrut cu sigurantă să arate urmările acestei învătături: ar trebui să credem de asemenea că Dumnezeu Tatăl a suferit si a murit pe cruce, ceea ce este o absurditate pentru că Dumnezeu este atotputernic si etern. Principalii reprezentanti ai acestei învătături au fost Noetus din Smirna si Praxeas în secolul al doilea d.Chr. si Sabellius în secolul al treilea d. Chr. (de aceea numită si sabelianism).

Astfel a fost necesar să se explice mai adânc diferenta adevărată între Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt.

Subordonatianismul a încercat să explice Trinitatea ca o ordine succesivă: Dumnezeu Tatăl se află deasupra tuturor ca unul care este inaccesibil. Un bine cunoscut reprezentant al acestei învătături a fost Origen în prima jumătate a secolului al treilea d.Chr. Subordonatianismul afirma că Fiul si Duhul sunt divini prin natură, dar în mod clar subordonati Tatălui. Arius a dezvoltat această învătătură mai departe la sfârsitul secolului al treilea d. Chr. si începutul secolului al patrulea. Arianismul învăta că la început Fiul a fost creat de către Tatăl si apoi împreună cu Tatăl a creat lumea. Consecinta ar fi că Fiul este o fiintă creată si nu Dumnezeu. Un alt reprezentant al acestei învătături este Eusebius din Nicomedia.

Sinodul de la Niceea din 325 d. Chr. s-a ocupat cu această problemă si a declarat că Tatăl si Fiul au aceeasi natură (în greacă: homoousion to patri). Sinodul de la Constantinopol din 381 d. Chr. a confirmat formulările sinodului niceean si, de asemenea, a declarat că Duhul Sfânt are aceeasi natură ca si Fiul si Tatăl.

DESPRE NATURA DIVINĂ A LUI ISUS

Noul Testament învată că Isus are natură divină, că este în mod complet unul si totusi deosebit de Tatăl.

În aceste versete găsim afirmatii esentiale pentru tema noastră. Aici se vorbeste despre existenta eternă si despre divinitatea celei de-a doua persoane divine, Fiul. Cuvântul (greacă: logos) este termenul folosit de Ioan pentru Fiul. Despre Cuvânt este scris că era Dumnezeu si că era cu Dumnezeu, ceea ce exprimă, pe de o parte, egalitatea în ceea ce priveste natura si, pe de altă parte, diferenta între persoane.

În Isus Cuvântul S-a făcut om. Nici Tatăl, nici Duhul nu S-au întrupat, ci Fiul. Singurul născut de Tatăl, care Îsi are purcederea eternă în Tatăl si din moment ce este născut  are aceeasi natură ca si Tatăl. Există diferite variatii ale versetului 18 în diferite manuscrise. Întâlnim mai ales traducerea "singurul născut Fiu", dar versiunea New American Standard corespunde textului celui mai vechi si mai de încredere manuscris, fiind o mărturie clară despre natura divină a lui Isus.

Despre natura divina a lui Isus vei găsi un studiu separat.

DUHUL SFÂNT CA PERSOANĂ

Duhul Sfânt este numit "Mângâietorul", cuvântul în greacă folosit aici este "parakletos", care poate fi tradus ca cel care ajută. Duhul ne va învăta si ne va reaminti ceea ce a spus Isus . Din moment ce Isus vorbeste în acest fel despre Duhul, este indubitabil că îl revelează ca o persoană si nu ca o putere impersonală.

Există un argument filologic univoc pentru faptul că Duhul Sfânt este persoană, argument care nu este vizibil în limba Română. "Duh" (în greacă: pneuma) este de genul neutru, dar în textul citat mai sus pronumele demonstrativ care îi apartine lui pneuma (în greacă: ekeinos) nu are formă neutră, ci masculină. Aici genul subiectului despre care este vorba îl înlocuieste pe cel gramatical. Singura explicatie posibilă este că Isus vorbeste despre Duhul Sfânt ca persoană.

În Faptele apostolilor găsim alte aluzii despre existenta Duhului ca persoană.

Cum poate cineva să mintă o putere impersonală? Cineva poate să mintă o persoană cu care are relatie si care cere si merită onestitate. De aceea este clar că apostolii credeau în Duhul Sfânt ca persoană.

DESPRE TRINITATE

Isus a trimis Mângâietorul de la Tatăl - toate cele trei persoane divine sunt mentionate aici. În Ioan 14:26 Tatăl este cel care avea să trimită Duhul, din aceasta putem vedea că Isus are aceeasi autoritate. Aceasta este o dovadă puternică cu privire la natura divină a lui Isus si cu privire la unitatea adâncă a celor trei persoane divine.

Aceasta este o altă expresie puternică a unitătii în Dumnezeu ca si a relatiilor între cele trei persoane divine. Aceste versete arată distinctia între cele trei persoane divine pe baza revelatiei unui singur Dumnezeu.

PURCEDERILE PERSOANELOR ÎN CADRUL TRINITĂTII

Când vorbim despre eterna procreare a Fiului si despre purcederea Duhului? Sunt acestea doar moduri de exprimare sau chiar aceste cuvinte descriu fiinta interioară a lui Dumnezeu? Trebuie să admitem că limbajul nostru nu este perfect. Întelegerea cuvintelor este rezultatul experientei noastre. Persoana eternă a lui Dumnezeu este cu mult peste orice experientă umană. De aceea orice limbă omenească este (si trebuie să fie) un instrument insuficient pentru a-L descrie pe Dumnezeul etern. Însă nu avem un alt instrument. Si chiar Dumnezeu a folosit limba umană pentru a ni se revela nouă, stiind că vor fi întelese gresit sau chiar distorsionate cuvintele Sale.

Isus a venit ca să Îl reveleze pe Tatăl. De aceea, cuvintele Sale nu pot fi doar niste moduri de a Se exprima conform gândirii evreiesti. Revelatia înseamnă că Isus a adus "informatii" despre persoana lui Dumnezeu. Isus a vorbit despre o relatie asemănătoare cu cea dintre tată si fiu. Aceasta poate fii înteleasă ca o imagine. Dar această imagine are continutul: Tatăl L-a născut pe Fiul. Procesul invers nu este posibil. Ioan l-a numit "Logos", persoana a doua dumnezeiască. Aceasta presupune că cineva spune acest Cuvânt. Logosul Îsi are originea în Tatăl..

Nu poate exista diferentă între cele trei persoane divine în ceea ce priveste atributele Lor divine. Nu poate exista diferentă în ceea ce priveste omnipotenta, atotstiinta sau omniprezenta. Nu poate exista în Dumnezeu o persoană mai mică sau mai mare. Dacă nu tinem seama de diferenta între relatiile lor, atunci nu rămâne nici o altă diferentă. De aceea nu are sens să vorbim despre trei persoane divine. Acest mod de gândire este o formă care premerge modalismul. Cele trei persoane divine nu ar fi o realitate eternă în Dumnezeu, ci doar feluri diferite de revelare a lui Dumnezeu pentru lume.

În plus, nu este posibil să spunem că unele expresii biblice privitoare la Trinitate se potrivesc cu modul de gândire evreiesc. Ioan L-a numit pe Isus "singurul născut Dumnezeu" (în greacă: monogenes theos). Acest termen nu se potriveste nici cu gândirea evreiască, nici cu cea greacă. Termenul poartă în sine o contradictie logică. Fie este născut, fie este Dumnezeu. Acest termen a fost greu de înteles. De aceea unii copisti s-au gândit că trebuie să "corecteze" această expresie. De aceea mai degrabă au corectat Biblia decât gândirea lor. Această expresie are sens numai dacă o raportăm la eterna procreare a Logosului în cadrul Trinitătii. Procrearea Fiului este un proces etern dincolo de spatiu si timp. Asa cum soarele trimite raze în mod constant, tot asa Tatăl naste pe Fiul într-un proces fără început si sfârsit. Tatăl este originea eternă a Fiului. Amândoi fac parte din Dumnezeul unic si indivizibil. "Prioritatea" Tatălui nu poate fi o prioritate în timp. De asemenea nu poate fi o prioritate în importantă sau în putere. Este doar o prioritate în origine.

Un principiu esential cu privire la persoanele din Trinitate este acela că ele diferă în relatiile pe care le au între ele, dar în alte lucruri ele sunt una. De aceea când spunem că Tatăl ne iubeste, aceasta implică si dragostea Fiului, si a Duhului Sfânt. Când spunem că Fiul este prezent în comunitatea celor care cred în El, atunci ne referim si la prezenta Tatălui si a Duhului Sfânt. Când spunem că Duhul Sfânt ne îmbracă cu putere trebuie să stim că face aceasta împreună cu Tatăl si cu Fiul. Faptul că operatia comună a celor trei persoane este totusi atribuită unei singure persoane reflectă ceva din punctul de vedere al persoanei în cauză din Trinitate.

În întregime putem vedea că Noul Testament ni-L revelează pe Isus ca UNA cu Tatăl si totusi distins. Expresia "singurul născut" (în greacă: monogenes) arată că Fiul purcede din Tatăl, ceea ce nu se referă la un timp de referintă, ci la relatia dintre cei doi. Tatăl este originea Fiului, Fiul purcede etern din Tatăl si, prin urmare, este de aceeasi natură. Duhul Sfânt este trimis în lume de Tatăl si de Fiul. El Îsi găseste persoana în aceeasi origine, are aceeasi natură eternă si în acelasi mod ia parte la dăruirea interioară, primirea si unitatea lui Dumnezeu.

În 1 Timotei 6:16 este scris:

Aici nu vorbeste despre sfintenia Sa, ci si despre caracterul Său insondabil. Faptul că noi ca si creatie a lui Dumnezeu nu putem întelege natura Sa eternă cu mintea noastră nu poate fi un argument împotriva Trinitătii. Dumnezeu există într-o altă dimensiune decât cea pe care o cunoastem noi . S-a revelat pe Sine printr-un mister, ceea ce ne permite mai mult decât putem să cerem sau să asteptăm. De aceea suntem multumitori ca El ne-a arătat atât de mult din persoana Sa. Chiar dacă nu putem să Îl întelegem încă pe deplin, dragostea si unitatea care tin de natura Sa ne sunt date ca o conducere clară pentru viata noastră aici si acum. Dumnezeu doreste să Îl cunoastem pentru ca să putem avea o relatie vie si adevărată cu El. Calea prin care putem să ajungem la aceasta este deschisă tuturor.