DIFERITE MODURI DE INTERPRETARE

Cuvântul "predestinare" apare de câteva ori în Biblie, dar exista doua abordari principale ale acestui termen:

·         Prima este cea de predestinare în sensul cunoasterii mai dinainte sau al prestiintei. Predestinarea este decizia vesnica a lui Dumnezeu, nascuta din dragoste, prin care El înfaptuieste un plan istoric de salvare, dând fiecarei persoane sansa de a primi salvare vesnica. Dumnezeu L-a predestinat pe Isus sa fie Mijlocitorul unic si absolut între El si omenire.

·         Cea de a doua este credinta ca Dumnezeu este suveran si decide tot ce se va întâmpla nesocotind vointa omului si ca ceea ce Dumnezeu determina nu poate fi schimbat de nici un om. Din aceasta perspectiva se vorbeste despre: "predestinare singulara" în care cred unii luterani si "predestinare dubla" în care cred calvinistii.

Predestinarea singulara arata ca Dumnezeu alege dinainte pe cei care vor ajunge în rai.

Predestinarea dubla arata ca Dumnezeu alege dinainte atât pe cei care vor ajunge în rai cât si pe cei care vor ajunge în iad.

De-a lungul acestui tratat, cuvântul” predestinare” va fi folosit pentru a exprima cel de-al doilea fel de abordare.  Aceasta doctrina are trei mari sustinatori:

Augustin (354-430)

Augustin a fost primul care a dezvoltat o învatatura sistematica despre predestinare. Obligatia pe care a simtit-o de a apara natura arbitrara, nemeritata a harului l-a condus la dezvoltarea doctrinei predestinarii. În "Ad Simplicianum" si-a elaborat învatatura explicând Romani 5:12 si capitolul 9.

        Mai întâi exista planul lui Dumnezeu si în urma planului Sau El alege. [1]

Mai mult decât atât, el afirma ca Dumnezeu alege mai dinainte pentru cer tot atâti oameni câti îngeri au parasit credinta. [2]

Luther (1483-1546):

Luther, calugar din ordinul augustinian, a adoptat si a dezvoltat aceasta învatatura o mie de ani mai târziu. În cea mai celebra carte a  sa „Sclavia vointei” scrie urmatoarele: „Si în cazul în care credem ca Dumnezeu stie si stabileste mai dinainte toate lucrurile si ca nimic nu se poate întâmpla decât prin voia Sa, atunci însasi ratiunea omului marturiseste ca nu exista vointa libera nici în oameni,  îngeri sau vreo alta creatura.” [3]

Calvin (1509-1564):

Învatatura lui Calvin a avut impact dupa ce a fost discutata si elaborata la sinodul din Dort (1618-1619 în Olanda) si a devenit doctrina oficiala a bisericii reformate din Olanda.

Prin predestinare întelegem decizia din vesnicie a lui Dumnezeu, prin care a hotarât în El însusi care este voia Sa cu privire la soarta fiecarui om. Nu toti sunt creati în mod egal, ci unii sunt predestinati sa aiba parte de viata vesnica iar altii de condamnare vesnica.” [4]

ÎNTELEGEREA BIBLICA

Dumnezeu traieste în eternitate si nu în timp, asemenea oamenilor. Pentru El totul este prezent, de aceea stie ce alegeri fac oamenii. Pentru ca Dumnezeu stie cine sunt aceia care aleg sa fie cu El, poate sa-i aleaga si sa-i predestineze sa devina copiii Sai ascultatori.

 „Dar stim ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemati dupa planul Sau. Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarât mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel întâi-nascut dintre mai multi frati”[5]

Versetul 30 trebuie citit în lumina versetului 29 în care este exprimat faptul ca Dumnezeu alege potrivit cunostintei sale mai dinainte. Aceasta înseamna ca Dumnezeu nu alege la întâmplare ci pe baza deciziei omului pe care o cunoaste mai dinainte. Pe oricine despre care stie ca Îl alege, El îl predestineaza sa devina asemenea chipului Fiului Sau. 

„Petru, apostol al lui Isus Christos, catre cei care traiesc ca straini, în împrastiere prin Pont ... alesi dupa cunostinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea Duhului , spre ascultarea si stropirea cu sângele lui Isus Christos...”[6]

Dumnezeu, în dragostea Sa, doreste sa predestineze (sa aleaga si sa mântuiasca) pe toti oamenii la viata vesnica cu El, dar nu forteaza pe nimeni sa aiba relatie cu El.

„Lucrul acesta este bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreste ca toti oamenii sa fie mântuiti si sa vina la cunostinta de adevar”[7]

„Domnul nu îsi amâna fagaduinta, cum cred unii, ci are o îndelunga rabdare fata de voi si doreste ca nici unul sa nu piara , ci toti sa vina la pocainta”[8]

Învatatura clara a Bibliei este ca Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa ajunga la mântuire si totodata  ca oamenii sunt liberi sa aleaga împotriva dorintei Sale.

Daca Dumnezeu nu ar fi luat în considerare dorinta oamenilor, iadul ar fi gol, pentru ca Dumnezeu cu siguranta i-ar mântui pe toti oamenii.

„Dar fariseii si învatatorii legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei, nefiind botezati de el”[9]

Deci fariseii si învatatorii legii au decis de la sine sa nu participe la planul lui Dumnezeu. Dumnezeu a dorit ca ei sa vina la pocainta, dar nu au vrut.

SCOPUL LUMII

Dumnezeu a creat lumea pentru ca El este dragoste si a dorit sa-si împartaseasca dragostea cu noi, oamenii, de aceea ne-a creat ca sa fim sfinti asa cum El este sfânt. „Caci este scris: ”Fiti sfinti, caci Eu sunt sfânt”[10]

 Dumnezeu nu a dorit niciodata ca oamenii sa pacatuiasca. Faptul ca omul a fost neascultator si a pacatuit împotriva lui Dumnezeu este o distorsionare a planului original al lui Dumnezeu. Scopul initial a fost ca omul sa aiba relatie cu Creatorul Sau. Acum stim ca  Dumnezeu este dragoste, este drept si ca El este întruparea tuturor celorlalte virtuti. De aceea putem fi încredintati ca scopul crearii lumii a fost de asemenea bun. El îsi iubeste fiintele pe care le-a creat. Daca ar fi decis ca totul sa aiba loc potrivit voii Sale, planul Sau ca lumea sa fie plina de dragoste si de pace ar fi ramas neschimbat pâna astazi. Tocmai datorita faptului ca El respecta vointa oamenilor pacatul a putut patrunde în lume prin decizia lor de a-L respinge. Doctrina predestinarii implica ideea ca Dumnezeu a planuit mai dinainte caderea omului în pacat si ca doreste ca majoritatea oamenilor sa ajunga în iad. Aceasta ar presupune ca Dumnezeu  este însasi sursa pacatului. Chiar mai înainte de a fi nascuti s-a decis deja ca majoritatea oamenilor nu vor avea posibilitatea sa fie mântuiti (potrivit lui Calvin)

„Doresc Eu moartea celui rau?” zice Stapânul Domnul. ”Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se întoarca de pe caile lui si sa traiasca?”[11]

„Lepadati de la voi toate faradelegile prin care ati pacatuit, faceti rost de o inima noua si un duh nou! Pentru ce sa muriti casa a lui Israel? Caci eu nu doresc moartea celui care moare” zice Stapânul Domnul. „Întoarceti-va, deci si veti trai.”[12]

În Biblie oamenii sunt adesea chemati la: ” Pocaiti-va”. Acest îndemn presupune ca este posibil! Când ne spune: „Pocaiti-va” nu ne da ordine, ci ne încurajeaza, ne roaga, ne îndeamna, ne implora. Pentru Cel Atotputernic nu este o umilire sa ne roage, fiindca El este smerit cu desavârsire.

 ”Va rugam fierbinte pentru Christos: Împacati-va cu Dumnezeu”[13]

RELATIE, DRAGOSTE SI VOINTA

Scopul existentei omului este stabilirea unei relatii cu Dumnezeu.

”Si viata vesnica este aceasta: sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Christos, pe care l-ai trimis Tu” [14]

Caracteristicile fundamentale ale unei relatii sunt dragostea si vointa libera. Obligatia de a fi împreuna cu cineva nu poate fi numita dragoste. O relatie este bazata pe dragoste când ambele parti au libertatea de a alege sa fie împreuna si când exista posibilitatea unei despartiri. Daca poti controla vointa unei persoane aceasta devine un robot. Robotii fac ceea ce îi progamezi sa faca. Dumnezeu nu a creat masini automate, ci fiinte umane care au libertatea de a-L iubi sau nu.

„Chem azi cerul si pamântul martori împotriva voastra ca ti-am pus înainte viata si moartea, binecuvântarea si blestemul. Alege deci viata ca sa traiesti, tu si samânta ta, iubind pe Domnul si Dumnezeul tau, ascultând de glasul Lui si alipindu-te de El”[15]

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De câte ori am vrut sa strâng pe copiii tai, cum îsi strânge gaina puii sub aripi, si n-ati vrut”[16]

Cu toate ca omenirea a cazut în pacat, omul nu este constrâns sa pacatuiasca, ci are posibilitatea sa stapâneasca asupra pacatului.

CONSECINTELE ACESTEI ÎNVATATURI

? Cei care cred în predestinare neaga existenta vointei libere care ar permite omului sa accepte sau sa respinga  mântuirea oferita de Dumnezeu.

? Ei mai cred ca omul este total depravat, deoarece, daca omul ar fi capabil sa faca binele, l-ar putea alege si astfel implicit L-ar cauta pe Dumnezeu.

„Când neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege.[17]

? În plus daca esti predestinat sa traiesti vesnic cu Dumnezeu, este imposibil sa-L parasesti, de aceea, daca cineva sustine doctrina  predestinarii, va sustine si faptul ca nu se poate apostazia ( vezi tema noastra intitulata “ Despre Apostazie”).

? Mai mult decât atât, cel care este ales nu se poate împotrivi  harului, deoarece cei care sunt predestinati cu certitudine vor merge la Dumnezeu.

„Oameni tari la cerbice, necircumcisi cu inima si cu urechile! Voi totdeauna va împotriviti Duhului Sfânt; ca parintii vostri, asa faceti si voi.”[18]

? Predestinarea înlatura importanta faptelor. Biblia vorbeste foarte clar despre faptul ca  „credinta fara fapte este moarta” si ca nu putem fi mântuiti doar prin credinta( vezi tema noastra intitulata” Credinta si faptele”).

„Fratii mei, ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte? Poate oare credinta aceasta sa-l mântuiasca? Vrei dar sa întelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este moarta?”[19]

Aceasta învatatura sustine, prin separarea faptelor de semnificatia lor, ca nu putem distinge daca o persoana este crestina sau nu dupa roadele pe care le aduce (vezi tema noastra intitulata ”Credinta si faptele”).

Aceasta însa este în contradictie cu Matei 7:16 care ne spune ca vom putea recunoaste pomul dupa roadele sale.

„ Îi veti recunoaste dupa roadele lor. Culeg oameni struguri din spini sau smochine din maracini?”[20]

Credinta adevarata este însotita de fapte de devotament.

? Termenul „Biserica” îsi pierde însemnatatea deoarece nu este clar cine apartine si cine nu apartine  „bisericii”. În „bisericile” locale de azi sunt multi necredinciosi, cu toate ca se spune foarte limpede în 2 Corinteni 6:14-7:1 ca cei credinciosii si cei necredinciosii nu pot fi înjugati la acelasi jug si nu pot lupta pentru aceeasi împaratie.

„Nu va înjugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este între dreptate si faradelege? Sau ce partasie are lumina cu întunericul? Ce întelegere poate sa fie între Christos si Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Ce întelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, dupa cum a zis Dumnezeu: ”VOI LOCUI SI VOI UMBLA ÎN MIJLOCUL LOR, EU VOI FI DUMNEZEUL LOR SI EI VOR FI POPORUL MEU” DE ACEEA „IESITI DIN MIJLOCUL LOR SI DESPARTITI-VA DE EI” ZICE DOMNUL; NU VA ATINGETI DE CE ESTE NECURAT SI VA VOI PRIMI. Eu va voi fi Tata si voi îmi veti fi fii si fiice” zice Domnul Cel Atotputernic. Deci, fiindca avem astfel de fagaduinte, iubitilor, sa ne curatim de orice întinaciune a carnii si a duhului, ducând pâna la capat sfintirea în frica de Dumnezeu”[21]

Din aceasta cauza s-a facut distinctie între adunarile locale „vizibile” (în care sunt si necredinciosi) si „biserica invizibila” formata din credinciosi veritabili independent de locul sau timpul în care traiesc. Dar aceasta deosebire artificiala nu are nici un fundament biblic.

(vezi scrierea noastra numita „Biserica vizibila”)

? Predestinarea mai înseamna ca cineva nu se poate pocai astazi chiar daca vrea, fiindca trebuie sa astepte pâna ce „îl converteste” Dumnezeu. De aici rezulta ca nu poate începe o viata sfânta, placuta lui Dumnezeu, desi în Evrei 3:7-8 si Psalmul 95:7-8 scrie: ”Astazi, daca  auziti glasul Lui, nu va împietriti inimile ca în ziua razvratirii, în ziua ispitirii în pustie”. Aceasta este o înselare fatala, care  naste în oameni pasivitate.

? Imagine falsa despre Dumnezeu: Daca Dumnezeu i-a predestinat pe oameni independent de vointa lor, înseamna ca mânia Lui este peste cei pe care El nu îi mântuieste si ca ar i-ar pedepsi pe cei pe care, de fapt El nu vrea sa-i mântuiasca. Nu e drept ca cineva sa fie pedepsit pentru un lucru de care nu este responsabil; nu e vina lui.

? Predestinarea afirma ca totul se întâmpla potrivit planului etern al lui Dumnezeu. Aceasta ar presupune ca Dumnezeu nu vrea numai binele dar si raul. Acest lucru îl face pe Dumnezeu sursa pacatului.

? Exista diferite învataturi cu privire la predestinare: predestinare singulara si dubla. De fapt diferenta nu este decisiva. Ambele învataturi exclud vointa libera a omului. Daca Dumnezeu îi alege numai pe cei care merg în cer, ceilalti merg în mod automat în iad. Astfel însasi fiinta lui Dumnezeu este motivul condamnarii oamenilor.

? Oricine sustine predestinarea trebuie sa-si constientizeze ca întelege si defineste natura omului în mod gresit. El condamna valoarea fiintei umane ca persoana. A fi persoana presupune a avea capacitatea si obligatia de a actiona conform ratiunii si libertatii, fiind impulsionat de anumite motive si teluri. A fi persoana presupune si capacitatea de a avea acces la tâlcuirea sensului vietii si experimentarea efectelor modului de viata ales.

PASAJE CARE APARENT EXCLUD VOINTA LIBERA 

Suntem constienti de dificultatea de care se loveste cel care este obisnuit cu aceasta învatatura atunci când citeste unele versete din Noul Testament. Pentru a descoperi sensul adevarat al pasajelor care par a vorbi despre predestinare este nevoie de un studiu aprofundat.

Cu toate acestea, este esential sa retinem ceea ce stim despre atributele fiintei lui Dumnezeu. În final, sunt multe alte expresii atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament care nu pot fi întelese literal, adica cuvânt cu cuvânt.

„Binecuvântat sa fie Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Christos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovniceasca în locurile ceresti, în Christos, dupa cum ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Christos, pentru Sine, dupa buna placere a voii Sale. În El am primit si o mostenire, fiind rânduiti mai dinainte, dupa hotarârea Aceluia care lucreaza toate dupa sfatul voii Sale.”[22]

Ce se accentueaza în versetul 4? Daca accentuam „El ne-a ales” am putea sa întelegem cum a înteles Calvin. Totusi este cu totul altceva daca cineva citeste „ne-a ales în El”. Daca întelegem afirmatia în acest mod, atunci nu e nici o diferenta între acest pasaj si cel din Ioan 3:16. Acolo se spune ca Dumnezeu vrea sa-i mântuiasca pe toti cei care cred în Fiul Lui, iar cei care îl resping vor fi condamnati.

În Efeseni 1:4 trebuie sa întelegem ca El ne-a ales în Christos si numai în El. Acelasi gând este redat si de versetele 3, 5, 11. Prin urmare, aceasta înseamna ca daca noi nu venim la Christos, ne excludem din alegerea si planul lui Dumnezeu. Învatatura cu privire la alegerea sau predestinarea în Christos este, în aceasta forma, doar o expresie a faptului ca putem fi mântuiti numai prin harul lui Dumnezeu. Nu îsi are sursa în faptele noastre, ci în mila lui Dumnezeu fata de noi. Si totusi de aceasta mila beneficiaza toti oamenii (1Timotei 2:4) si nu numai un numar restrâns de oameni, prestabilit de El dupa cum înteleg calvinistii.

„Astfel, deci, preaiubitii mei, dupa cum totdeauna ati ascultat, nu numai în prezenta mea, dar acum si mai mult în absenta mea, duceti pâna la capat mântuirea voastra cu frica si cutremur. Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza în voi si va da, dupa buna lui placere, si vointa si înfaptuirea.”[23]

     La începutul acestui capitol din Filipeni Pavel scrie despre exemplul pe care ni l-a dat Christos când s-a smerit complet, cautând ce era cel mai bine pentru ceilalti, daruindu-si viata în cel mai mic detaliu pentru ceilalti oameni.

„ De aceea si Dumnezeu L-a înaltat foarte sus, si i-a dat numele care este mai presus de orice nume.” [24]

     În versetul 12 Pavel explica în continuare ca „astfel” trebuie sa facem orice este cu putinta din partea noastra pentru a ne pastra relatia cu Dumnezeu si a atinge telul mântuirii noastre. Este limpede ca, pentru a lua aceasta decizie, puterea si vointa noastra nu sunt niciodata destul de puternice. De aceea trebuie sa ne întoarcem la Dumnezeu „cu frica si cutremur”. Aceasta exprima cinste, seriozitate, respect si constienta ca stam în fata Dumnezeului Atotcunoscator si Atotputernic (v 12), care ne întareste vointa slaba pe care o avem. El ne da puterea sa vrem si sa  înfaptuim.

     Versetul 13 nu trebuie interpretat gresit ca omul nu-si poate influenta propria vointa, altfel Pavel nu ar fi scris niciodata în versetul 12 ”duceti pâna la capat mântuirea voastra cu frica si cutremur”. Pentru a duce la îndeplinire acest îndemn trebuie sa avem vointa libera de a decide.

     Versetul 13 începe cu „caci Dumnezeu este Acela care lucreaza în voi”. Aceasta expresie arata ca versetul 13 explica de ce trebuie sa ne întoarcem la Dumnezeu cu frica si cutremur, si anume pentru ca El este singurul care ne poate ajuta.[25]

„Nimeni nu poata sa vina la mine, daca nu-l atrage Tatal care m-a trimis; si Eu îl voi învia în ziua de la urma.”[26]

     Isus chiar exprimase în versetele anterioare ca El este adevarata pâine, ca El da viata vesnica si ca oamenii trebuie sa creada în El. De aceea îi cheama pe oameni sa-L urmeze ca Mesia. Evreilor le-a fost întotdeauna evident ca numai pe Dumnezeu trebuie sa-L urmeze. Astfel le-a fost foarte greu sa accepte pretentia lui Isus (ca oamenii sa-l urmeze). Din acest motiv Isus accentueaza unitatea adânca dintre El si Tatal. Isus le explica ca singurul drum ce duce la El este prin Tatal pe care ei deja Îl cunosteau.

     Faptul ca Tatal atrage o persoana exprima cum vine cineva la Isus, dar nu spune ca Tatal nu ar fi dornic sa-i atraga pe toti la El daca ei ar fi gata sa-L urmeze.

AMANUNTE DESPRE CONTEXT:

     Afirmatia lui Isus este o reactie directa la întrebarea pe de o parte dispretuitoare, pe de alta parte dezamagitoare din versetul 42.

„Si ei ziceau : ”Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al Carui tata si mama îi cunoastem? Cum, deci, zice El: Eu m-am coborât din cer”? [27]

     Ar fi complet în afara contextului daca Isus le-ar fi raspuns „Voi nu puteti lua nici o decizie” sau „Tatal i-a predestinat pe cei care pot avea o relatie cu mine”. Reactia oamenilor arata ca ei au înteles pretentia lui Isus de a fi Fiul lui Dumnezeu care s-a coborât din cer pe pamânt si care este într-o unitate desavârsita cu Tatal. În versetul 45 El continua: 

„În proroci este scris: ”Toti vor fi învatati de Dumnezeu.” Oricine a ascultat pe Tatal si a învatat de la El, vine la Mine.”[28]

     Aceste versete vorbesc despre întelegerea corecta a revelatiei lui Dumnezeu si despre atitudinea corecta fata de Mesia, adica fata de Isus. Fiecare este invitat, nu doar o elita care înca nu stie daca este invitata sau nu.

? Romani 9

     Problema evreilor (în special 9:1-8, 30-33)

     Evreii se încredeau în lege si în promisiunea care le fusese data într-un mod formalist si nu spiritual (Luca 3:8). Nu au ascultat de Isus(Ioan 8 :39). Consecinta este paradoxul ca: pagânii care nu erau în cautarea mântuirii au gasit-o, iar evreii care o cautau cu ardoare nu au gasit-o (Romani 9:30-32). Pavel arata solutia acestei „contradictii” în capitolul 9 din scrisoarea catre Romani, spunând ca omul si activitatea lui nu pot sa  determine standardul neprihanirii. Începe cu tema promisiunii.  

MAI DETALIAT DESPRE TEXTUL CAPITOLULUI

     Versetele 1-5: Pavel descrie darurile oferite lui Israel: înfierea, slava, legamintele, darea legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele ca Mesia va fi din neamul evreiesc. Evreii vad aceste lucruri ca pe o garantie pentru mântuire. Totusi Pavel afirma (v. 1-3) ca majoritatea evreilor nu sunt salvati. Pentru evrei aceasta pare o contradictie. Pavel exprima printr-o întrebare retorica (v.6 Sa fi ramas fara putere cuvântul lui Dumnezeu?) care este reactia evreilor la acest paradox, si anume: (pe de o parte li s-au dat promisiunile pe de cealalta parte multi evrei nu vor experimenta mântuirea)

     v.6 A ramas fara putere cuvântul lui Dumnezeu? Nicidecum. Lucrul cel mai important nu este a fi urmas, ci a asculta de Dumnezeu - a fi copilul promisiunii si astfel samânta lui Avram (v.7).

     Versetele 9-13: Pavel scrie despre Isaac si Iacov. Iacov este un exemplu foarte bun pentru a arata ca promisiunea nu s-a transmis conform standardelor omenesti. Esau era cel întâi nascut si potrivit obiceiului el trebuia sa fie mostenitorul promisiunii. Lucrurile au stat însa altfel, ceea ce arata ca Dumnezeu si-a rezervat dreptul de a decide care dintre ei sa fie beneficiarul promisiunii.

În esenta, Pavel vorbeste aici despre problematica datoriilor spirituale în planul de mântuire.

„Caci, macar ca ei nu se nascusera înca si nu facusera nici bine, nici rau, - ca sa ramâna hotarârea lui Dumnezeu, potrivit alegerii, nu prin fapte, ci prin Cel care cheama - i s-a zis: ”Cel mai mare va sluji ca rob celui mai mic”.[29]

     Dumnezeu a luat decizia ca Esau sa-i slujeasca lui Iacov. Aceasta supunere din partea lui Esau nu arata în nici un caz ca Dumnezeu ar fi determinat cine sa fie salvat si cine sa fie condamnat, ci arata ca Dumnezeu a hotarât înaintea nasterii lor cine sa primeasca promisiunea. Astfel Iacov nu se putea lauda ca a primit-o prin faptele lui (v.12)

     Multi oameni cred ca din versetul 13 se vede ca înainte de nasterea gemenilor, Dumnezeu I-a spus Rebecai ca îl iubea pe Iacov si îl ura pe Esau. Aceasta interpretare este gresita, deoarece v. 13 este un citat din Maleahi 1:1-5 care a fost scris cu multe secole dupa moartea lui Esau si Iacov. Mesajul versetului din Maleahi este doar ca Dumnezeu a respins poporul provenit din Esau (edomitii), fiindca de la început au dusmanit pe poporul Israel (Numeri 20:14-21). Din nou, nu este vorba despre soarta personala a lui Esau, ci soarta edomitilor ca natiune. Pavel citeaza din Maleahi pentru a arata ca Israel (samânta lui Iacov) este ales.

     Versetele 14-16: Este Dumnezeu nedrept? În nici un caz. Deoarece Dumnezeu alege conform standardelor Sale si nu potrivit standardelor omenesti sau a obiceiurilor, El are dreptul sa decida cine va fi purtatorul promisiunii.

     Versetele 17-19: Tema acestor versete nu este mântuirea faraonului, ci permisiunea data israelitilor de a parasi Egiptul. Planul lui Dumnezeu va fi dus la îndeplinire, chiar daca Faraonul nu va fi de acord. Nimeni nu se poate opune planului lui Dumnezeu pentru omenire. Chiar daca Faraonul le-ar fi permis evreilor sa plece, el nu  si-ar fi schimbat credinta, ci ar fi continuat sa se închine la idoli. Dumnezeu l-a creat pe om în asa fel încât el se împietreste daca I se împotriveste. E evident ca Pavel nu vrea sa explice de ce faraonul este condamnat si nu ales de Dumnezeu, ci  vorbeste despre rautatea lui când a respins  poporul evreu.

     Versetele 20-24: Pavel trage urmatoarele concluzii din Ieremia 18: 1-10: Olarul da forma lutului. Ar parea ca vede cum se comporta oamenii si potrivit acestui lucru îsi formeaza vasele. Dar continutul acestor pasaje este diferit. Din vase stricate olarul face vase noi pentru slava. De aici rezulta ca pasajul vorbeste foarte clar împotriva predestinarii, subiectul fiind mila si dragostea lui Dumnezeu.

     Pavel abordeaza pilda olarului în doua feluri. Versetele 20-21 si versetele 22-24. Cele doua variante nu sunt complet separate una de alta, si nici Pavel nu trateaza toate aspectele. O idee dominanta este folosita în doua feluri diferite.

     Mai întâi în versetele 20-21, Pavel afirma ca un om nu-L poate critica pe Dumnezeu pentru felul în care este facut. Olarul are dreptul sa faca vase pentru cinste si vase pentru necinste. E important de remarcat ca atât cele pentru cinste cât si cele pentru necinste sunt valoroase în gospodarie. Aceasta înseamna ca versetele nu vorbesc despre mântuire si condamnare, ci despre destinatii mai importante si mai putin importante. Dumnezeu are dreptul sa decida ca cineva sa primeasca o datorie importanta sau mai putin importanta.

     În versetele 22-24 Pavel vorbeste despre vase pentru pieire si vase pregatite pentru slava. Cele din urma sunt identificate cu evreii si crestinii dintre pagâni. Vasele pentru pieire sunt cei care au decis împotriva lui Dumnezeu. Nu se spune în mod explicit  ca oamenii au decis împotriva lui Dumnezeu, dar putem vedea acest lucru din alte pasaje. Vedem ca Pavel atinge tema mântuirii. Nu doreste sa spuna ca nu avem nici o influenta asupra mântuirii noastre, ci ca trebuie sa ne supunem lui Dumnezeu si cararilor pe care ni le-a pregatit mai dinainte(v. 23). E greu sa vedem trecerea clara  de la o tema la alta. Dumnezeu este scos în relief nu fiindca ar decide în mod arbitrar cu privire la mântuirea cuiva, ci fiindca omul trebuie sa i se supuna si sa mearga pe caile pregatite de El mai dinainte în Christos.

[1] Ad Simplicianum I,  2, 6

[2] Euchiridion de fide, spe et caritate (9/29)

[3] I bid. p.317, paragraf 19

[4]  Institutio Christianae Religionis 3. 21. 5

[5]  Romani 8:29-30

[6]  1 Petru 1:1-2

[7]  1 Timotei 2:3-4

[8]  2 Petru 3:9

[9]  Luca 7:30

[10]  1 Petru 1:16

[11]  Ezechiel 18:23

[12]  Ezechiel 18:31-32

[13] 2 Corinteni 5:20

[14] Ioan 17:3

[15] Deuteronom  30: 19-20a

[16] Matei 23:37

[17] Romani 2:14

[18] Fapte 7: 51

[19] Iacov 2:14, 20

[20] Matei 7:16

[21] 2 Corinteni 6:14-7:1

[22] Efeseni 1:3-5, 11

[23] Filipeni 2:12-13

[24] Filipeni 2: 9

[25] Reciprocitatea între lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea noastra este exprimata si în Evrei 13:21

[26] Ioan 6:44

[27] Ioan 6:42

[28] Ioan 6: 45

[29] Romani 9:11-12

         [Descarca acest document in format pentru listare]

         [INTRODUCERE]          [CUPRINS SUBIECTE CRESTINE]          [DESPRE NOI]      

Internet: crestini.info