English English  Deutsch German  Magyar Hungarian     
CRESTINI.info
Ultima modificare:  16 ianuarie 2008
INTRODUCERE
 CUPRINS SUBIECTE CRESTINE
SCRIE-NE UN MESAJ
 CINE SUNTEM NOI?
DESCARCA ACEST DOCUMENT

Nădejdea cerească a crestinilor

Unitatea tuturor crestinilor
Sustine Biblia separarea crestinilor în două categorii?

 

CUPRINS

INTRODUCERE

1. PROMISIUNEA NOULUI TESTAMENT SE REFERĂ NUMAI LA PRIMII CRESTINI SAU LA TOTI CRESTINII?

2. SUNT CREDINCIOSI CARE NU MERG ÎN RAI? MERG ÎN RAI CREDINCIOSII VECHIULUI TESTAMENT?

2.1. Unitatea tuturor credinciosilor

2.2. Sunt credinciosi care nu vor merge în rai?

3. PROMISIUNEA "MOSTENIRII PĂMÂNTULUI" ESTE DATĂ UNEI ALTE CATEGORII DE CREDINCIOSI?

4. APOCALIPSA 7 SI 14 SUSTIN OARE TEORIA CELOR DOUĂ CLASE?

5. GÂNDURI SI CONLUZII FINALE


"…Si mă rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toti să fie una, cum Tu, Tată, esti în Mine, si Eu în Tine; ca, si ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii." (Ioan 17:20-21,24)

Principalele semne despre care vorbeste Isus, prin care lumea îi va cunoaste pe ucenicii Săi sunt dragostea si unitatea. Unitatea perfectă, pentru care s-a rugat, este realizată în această viată si în viată viitoare.

Dumnezeu, care a vrut asa de mult ca fiii Săi să fie uniti, a promis aceeasi sperantă pentru toti cei care cred în El: viata vesnică într-o părtăsie adâncă cu El în rai [1].


Scopul venirii lui Isus a fost "... Să caute si să mântuiască ce era pierdut" (Luca 12:10). Din cauza păcatelor noastre am ajuns departe si străini fată de Dumnezeu [2], Creatorul nostru: am fost ca dusmanii Lui [3]. Isus a biruit păcatul [4], ne-a adus iertarea, ne-a împăcat cu Dumnezeu [5], ne-a înnoit viata [6] si ne-a readus înfierea. Asadar putem să-L numim din nou pe Dumnezeu Tatăl nostru [7], putem fi în părtăsie vesnică cu El si cu Isus si cu TOTI cei care-L iubesc.


Toti cei care Îl slujesc pe Isus vor fi acolo unde este Isus.

"… Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine îsi iubeste viata, o va pierde; si cine îsi urăste viata în lumea aceasta, o va păstra pentru viata vesnică. Dacă Îmi slujeste cineva, să Mă urmeze; si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeste cineva, Tatăl îl va cinsti." (Ioan 12:24-26)

În contextul pasajului sus mentionat, Isus vorbeste despre suferintele pe care le va îndura si roadele suferintelor si ascultării Sale. El va aduce multe roade prin acestea si va aduce mântuirea tuturor celor care îl ascultă. El face si o paralelă: cei care Îl urmează, trebuie să fie gata să-si dăruiască viata (nu neaparat fizic, dar în primul rând spiritual, să nu trăiască pentru ei însisi) si în felul acesta El le promite că vor fi cu El pentru totdeauna; cum au luat parte la suferintele Lui, tot asa vor lua parte si la slava Lui. Dupa cum este scris în 2 Timotei si în Ioan:

"Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom si trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom si împărăti împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, si El Se va lepăda de noi." (2 Timotei 2: 11-12)

"Să nu vi se tulbure inima. Aveti credintă în Dumnezeu, si aveti credintă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Si după ce Mă voi duce si vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce si vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiti si voi. Stiti unde Mă duc, si stiti si calea într-acolo.""Doamne", I-a zis Toma, "nu stim unde Te duci; cum putem să stim calea într-acolo?" Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul si viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." (Ioan 14:1-6)

Isus îi încurajează pe ucenicii Săi să aibă încredere în El, pentru că scopul venirii Lui a fost să arate drumul către Tatăl, să ne pregătească un loc si să ne ia cu El în slava Sa cerească - în părtăsia vesnică cu El si cu Tatăl. Afirmatia Lui despre cale arată că aceasta este tinta si drumul celor care vor să-L urmeze pe Isus.


În ciuda cuvintelor clare pe care Isus le-a spus, Martorii lui Iehova învată că sunt două categorii de crestini care au sperante diferite [8]: o categorie (constând din 144.000 alesi) care au sperantă cerească; cealaltă categorie (marea multime) care au sperantă pamântească. Ei pot interpreta astfel numai dacă ignoră cuvintele clare ale lui Isus si ale apostolilor.


Pe lângă cuvintele lui Isus mentionate mai sus (unde Isus spune clar că TOTI cei care Îl slujesc si TOTI cei care vor crede în cuvintele apostolilor, vor fi ÎMPREUNĂ cu El, vor vedea slava Lui în plinătatea ei si vor împărtăsi aceeasi bucurie [9] ca si El), sunt multe alte versete în Noul Testament care vorbesc despre speranta cerească pe care o au crestinii [10]. Martorii lui Iehova interpretează aceste pasaje referindu-se la cei 144000 alesi, sau câteodată spun pur si simplu că: "se referă la primii crestini" [11].


Să cercetăm unul dintre cele mai importante pasaje ale lor, stâlpul învătăturii lor:

"Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărătia. Si Domnul a zis: "Cine este ispravnicul credincios si întelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând asa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avutia sa.Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpânul meu zăboveste să vină'; dacă va începe să bată pe slugi si pe slujnice, să mănânce, să bea si să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se asteaptă, si în ceasul în care nu stie, si-l va tăia în bucăti; si soarta lui va fi soarta celor necredinciosi în lucrul încredintat lor." (Luca 12:32,42-46)

Conform gândirii lor [12] - acest pasaj - se referă la cei 144000 alesi care formează "turma mică". În plus, acest pasaj "le oferă" o bază prin care pretind ca membrii lor să asculte de socitatea Turnul de Veghere fără întrebări, pentru că este "slujitorul credincios" "care dă hrana la timpul potrivit" celorlalti slujitori.

De fapt, nu este posibil să găsim în cuvintele lui Isus un fundament pentru o astfel de interpretare.

Dacă privim v.32 în contextul lui, este evident că Isus nu adresează cuvintele Sale unui grup special de urmasi ai Săi, dar ele sunt o parte a încurajării care este valabilă în toate timpurile, pentru oricine vrea să-L urmeze. Turma este mică, nu pentru că este formată numai din cei 144000, ci pentru că este formată din cei care merg pe calea îngustă. [13]

Mai mult, tema centrală a învătăturii lui Isus este că nimeni nu trebuie să fie mic sau mare, noi trebuie să fim frati, copii ai Aceluiasi Tată. [14]

În pilde nu trebuie să încercăm să dăm un sens fiecărui detaliu, acestea sunt moduri plastice de exprimare a unor idei. Această pilda are un continut asemănător cu al celor de dinainte ( v. 36-40 ). Isus a spus multe pilde care accentuează vegherea, din moment ce a vrut să ne facă constienti că numai prin perseverentă în bine si prin credinciosie si ascultare de El putem ajunge la tintă.

Un aspect aditional exprimat în această pildă este rezumat în v. 47-48. Fiecare este responsabil pentru ceea ce a primit: cei care stiu voia lui Dumnezeu - crestinii, la fel ca si cei care nu stiu - ceilalti. Această idee poate fi un răspuns la întrebarea lui Petru din v. 41. Isus a vrut să-l facă constient de faptul că fiecare trebuie să vegheze si să fie atent cum îsi călăuzeste viata, indiferent de nivelul lui de întelegere sau responsabilitate.


Pentru continuarea cercetării trebuie să privim mai îndeaproape două întrebări:

 

1. PROMISIUNEA NOULUI TESTAMENT SE REFERĂ NUMAI LA PRIMII CRESTINI SAU LA TOTI CRESTINII?


Isus a venit sa mântuiască omenirea, să-i cheme pe aceia care caută slava lui Dumnezeu. De aceea putem afirma clar că Noul Testament nu a fost scris numai pentru primii crestini sau pentru cei 144000 de crestini alesi. [15]

Promisiunile continute de acesta se referă la TOTI crestinii din TOATE TIMPURILE. Acest fapt este evident din câteva versete:


Ioan, apostolul, scrie despre venirea lui Isus în lume:

"El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu." (Ioan 1:10-13)

Isus nu a venit numai pentru cei din generatia Lui, ci pentru fiecare (ceea ce chiar si Martorii lui Iehova acceptă). Asadar afirmatia lui Ioan că celor care L-au primit li s-a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu este valabilă pentru ORICINE crede în El.


Oricum, conform Romani 8:12-17, copiii lui Dumnezeu sunt condusi de Duhul lui Dumnezeu si sunt mostenitorii lui Dumnezeu si MOSTENITORI ÎMPREUNĂ CU CHRISTOS. Nu ar trebui să fie în rai cei care sunt mostenitori împreună cu Christos?

"Asadar, fratilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământesti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiti după îndemnurile ei, veti muri; dar dacă, prin Duhul, faceti să moară faptele trupului, veti trăi. Căci toti cei ce sunt călăuziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Si voi n-ati primit un duh de robie, ca să mai aveti frică; ci ati primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: "Ava! adică: Tată!" Însusi Duhul adevereste împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Si, dacă suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreună mostenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim si proslăviti împreună cu El." (Romani 8:12-17)

În mod asemănător, crestinii sunt numiti "sământa lui Avraam", "mostenitorii promisiunilor", "copiii lui Dumnezeu", "templul lui Dumnezeu" si "noul Israel" (Galateni3:6-7, 16, 29; Efeseni 2:11-23, 3:6-7; Romani 8:17; 1 Corinteni 3:16-17; etc.). Martorii lui Iehova sustin că aceste expresii sunt folosite numai pentru primii crestini, pentru cei 144000 alesi. [16]

Pasajul din Romani 8:17 demonstrează că această interpretare este total nefondată. Pentru aprofundare însă putem cerceta si alte pasaje. 


În Galateni 3 Pavel explică identitatea fiilor (semintei) lui Avraam.


"Tot asa si "Avraam a crezut pe Dumnezeu, si credinta aceasta i-a fost socotită ca neprihănire." Întelegeti si voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credintă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credintă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: "Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine."Asa că cei ce se bizuiesc pe credintă, sunt binecuvântati împreună cu Avraam cel credincios." (Galateni 3:6-9)

El spune că fiii lui Avraam sunt TOTI cei care CRED ( v.6-7), pentru că ei urmează credinta lui Avraam. Conform v. 9 ei sunt preamăriti împreună cu Avraam. Ei sunt copiii lui Dumnezeu prin credinta lor în Isus Christos (v.26) si mostenitori potrivit făgăduintei (v.29). Credinta lor le asigură mostenirea (v. 26-29).

"Căci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta în Cristos Isus. Toti care ati fost botezati pentru Cristos, v-ati îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toti sunteti una în Cristos Isus. Si dacă sunteti ai lui Cristos, sunteti "sământa" lui Avraam, mostenitori prin făgăduintă." (Galateni 3:26-29)

Astfel Avraam (mostenitorul sperantei pământesti conform învătăturii Martorilor lui Iehova) mosteneste aceleasi binecuvântări ca toti aceia care cred în Isus, care sunt copiii lui Dumnezeu si mostenitorii sperantei ceresti [17].


În acest context trebuie să cercetăm cea de a doua întrebare propusă:

 

2. SUNT CREDINCIOSI CARE NU MERG ÎN RAI? MERG ÎN RAI CREDINCIOSII VECHIULUI TESTAMENT?

 

2.1. Unitatea tuturor credinciosilor


Pentru o abordare corectă a acestui subiect, trebuie să ne fie clar că Noul Testament vorbeste despre unitatea tuturor credinciosilor, după cum am văzut în pasajul sus mentionat (toti credinciosii sunt binecuvântati împreună cu Avraam) sau si din alte pasaje:


Luca 13:25-29 arată clar că Avraam, Isaac si Iacov, împreună cu toti proorocii si cu toti cei mântuiti vor fi împreună în împărătia lui Dumnezeu.

"Isus umbla prin cetăti si prin sate, învătând pe norod, si călătorind spre Ierusalim. Cineva I-a zis: ,Doamne, oare putini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?' El le-a răspuns "Nevoiti-vă să intrati pe usa cea strâmtă. Căci vă spun, că multi vor căuta să intre, si nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula si va încuia usa, si voi veti fi afară, si veti începe să bateti la usă, si să ziceti: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!' drept răspuns, El vă va zice: ,Nu stiu de unde sunteti.' Atunci veti începe să ziceti: ,Noi am mâncat si am băut în fata Ta, si în ulitele noastre ai învătat pe norod.' Si El va raspunde: ,Vă spun că nu stiu de unde sunteti; depărtati-vă de la Mine, voi toti lucrătorii fărădelegii.' Va fi plânsul si scrâsnirea dintilor, când veti vedea pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov, si pe toti proorocii în Împărătia lui Dumnezeu, iar pe voi scosi afară. Vor veni de la răsărit si de la apus, de la miazănoapte si de la miază-zi, si vor sedea la masă în Împărătia lui Dumnezeu." (Luca 13:22-29)

Isus răspunde la întrebarea legată de numărul celor care vor fi mântuiti. El arată cât de serios trebuie să luăm luptă, nu numai să auzim cuvintele Lui, dar să le si împlinim. El vorbeste numai despre două categorii de oameni: cei care nu sunt mântuiti si cei care sunt mântuiti - care vor sta împreună în împărătia lui Dumnezeu. Cei care "vin de la est si vest si de la nord si sud" sunt amintiti în contrast cu aceia care în acel timp L-au respins pe Isus. Sunt inclusi toti cei care îl acceptă pe Isus.

Credinciosii Noului Testament - chiar si în perspectiva Martorilor lui Iehova - au speranta cerească [18]. Prin urmare, conform acestui pasaj, ei se vor bucura de aceeasi părtăsie cu Dumnezeu si cu prooroci. [19]

În scrisoarea către Evrei este de asemenea exprimat faptul că Dumnezeu a pregătit acelasi dar, aceeasi împlinire atât pentru acei credinciosi care au trăit în Vechiul Testament cât si pentru cei din timpul Noului Testament (Evrei 11:8-10, 39-40) [20].


Singura cale de a concluziona că cei din Vechiul Testament sunt lipsiti de nădejdea lor cerească este interpretarea versetelor de mai sus, scotându-le din contextul lor.

Dacă Martorii lui Iehova afirmă că, în ciuda acestor afirmatii clare, credinciosii Vechiului Testament si multi dintre credinciosii Noului Testament au o altfel de nădejde - una pământeasca - trebuie să asigure argumente clare pentru aceasta. Sa cercetăm câteva dintre pasajele gresit interpretate pe care le folosesc pentru acest scop [21].

 

2.2. Sunt credinciosi care nu vor merge în rai?


Primul argument din sirul lor de idei vrea să arate că sunt credinciosi care nu merg în rai. Ei îsi bazează această idee în principal pe versetul din Ioan 3:13, întelegând că până în momentul în care Isus vorbeste nimeni nu a mers în rai. Asadar oamenii din Vechiul Testament nu au mers în rai, dar au numai o nădejde pământească.

Un ajutor în a găsi explicatia corectă a acestui verset este să privim contextul pasajului.

"Adevărat, adevărat îti spun, că noi vorbim ce stim, si mărturisim ce am văzut; si voi nu primiti mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământesti si nu credeti, cum veti crede când vă voi vorbi despre lucrurile ceresti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer." (Ioan 3:11-13)

Este accentuat că nimeni dintre aceia care trăiesc pe pământ nu a mers în rai (în felul în care Isus a făcut-o), asa că nimeni nu a putut revela ce a descoperit Isus. [22] El este singurul care are origine cerească, care vine din prezenta Tatălui de sus si are cunostinta si autoritatea să vorbească despre lucrurile ceresti si să ne invite acolo. Isus nu a intentionat să spună ceva despre soarta celor morti.

Aceeasi idee este exprimată si mai târziu în capitolul 3:

"Cel ce vine din cer, este mai pre sus de toti; cel ce este de pe pământ, este pământesc, si vorbeste ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toti. El mărturiseste ce a văzut si a auzit, si totusi nimeni nu primeste mărturia Lui. Cine primeste mărturia Lui, adevereste prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Caci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură." (Ioan 3:31-34)

În plus, Martorii lui Iehova iau câteva exemple concrete a unor persoane importante din Vechiul Testament, sustinând că acesti oameni nu sunt si nu vor fi în rai [23]:


a. David ( Fapte 2:34 "David nu s-a suit în cer…")


Este din nou un ajutor pentru găsirea explicatiei corecte a acestor pasaje dacă cercetăm contextul în care au fost scrise.

"Bărbati Israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele si lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine stiti; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât si după stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati răstignit si L-ati omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile mortii, pentru că nu era cu putintă să fie tinut de ea. Căci David zice despre El: "Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima, si mi se înveseleste limba; chiar si trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinta mortilor, si nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai facut cunoscut căile vietii, si Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de fată." Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fratilor, să vă spun fără sfială că a murit si a fost îngropat; si mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc, si stia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmasii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a prorocit si a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinta mortilor, si trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, si noi toti suntem martori ai lui. Si acum, odată ce S-a înaltat prin dreapta lui Dumnezeu, si a primit de la Tatăl făgăduinta Duhului Sfânt, a turnat ce vedeti si auziti. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: "Domnul a zis Domnului meu: ,Sezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmasii Tăi sub picioarele Tale.' Să stie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn si Cristos pe acest Isus, pe care L-ati răstignit voi."(Fapte 2:22-36)

Petru vrea să dovedească că învierea lui Isus a fost proorocită si că proorocia din Vechiul Testament nu poate fi împlinită în David, de vreme ce David nu a înviat în acelasi mod ca si Isus. Numai trupul lui Isus nu a rămas în mormânt. Acest contrast are ca scop accentuarea învierii lui Isus, dar nu spune nimic despre starea lui David în vesnicie.


b. Iov (Iov 14:7-15)


"Un copac, si tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleste din nou, si iar dă lăstari. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în tărână, înverzeste iarăsi de mirosul apei, si dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îsi dă sufletul, unde mai este? Cum pier apele din lacuri, si cum seacă si se usuca râurile, asa se culcă si omul si nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai desteaptă, si nu se mai scoală din somnul lui. Ah! de m-ai ascunde în locuinta mortilor, de m-ai acoperi până-Ti va trece mânia, si de mi-ai rândui o vreme când Îti vei aduce iarăsi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, as mai trage nădejde în tot timpul suferintelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m-ai chema, si Ti-as răspunde, si Ti-ar fi dor de făptura mâinilor Tale."(Iov 14:7-15)

Iov 14:7-15 exprimă disperarea unui om în suferintă, cuvinte care sunt mai târziu combătute de către Iov însusi (Vezi Iov 19:25-27) [24]. Aici el nu abordează în niciun fel viata după moarte si nici subiectul privitor la nădejdea cerească sau pământească.


c. Ioan Botezătorul (Matei 11:11-12)


"Adevărat vă spun că, dintre cei născuti din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totusi, cel mai mic în Împărătia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărătia cerurilor se ia cu năvala, si cei ce dau năvală, pun mâna pe ea."(Matei 11:11-12)

Isus vrea să arate oamenilor că Vestea Bună pe care o aduce El are o valoare spirituală mai mare decât cea a Vechiului Testament. Asadar, El exprimă într-un mod plastic că desi Ioan Botezatorul este cel mai mare prooroc, el apartine totusi Vechiului Testament (fiind ultimul prooroc al Vechiului Testament), de aceea oricine în Împărătia lui Dumnezeu (cei care au trăit în timpul predicării Împărătiei - vestea bună a lui Isus - în Noul Testament) este mai mare decât el, din moment ce ei cunosc deja mântuirea lui Isus. [25]

În mod asemănător - privind la context - este posibil să descoperim modul gresit în care sunt folosite si alte pasaje. [26]

 

3. PROMISIUNEA "MOSTENIRII PĂMÂNTULUI" ESTE DATĂ UNEI ALTE CATEGORII DE CREDINCIOSI?


Un argument des auzit al Martorilor lui Iehova este că Biblia vorbeste si despre promisiunea "mostenirii Pământului", si care de aceea trebuie să se refere la o altă categorie de credinciosi. Oare chiar asa este? Isus a vorbit despre această promisiune în predică de pe Munte:


"Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; si după ce a sezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească si să-i învete astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărătia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiati! Ferice de cei blânzi, căci ei vor mosteni pământul! Ferice de cei flămânzi si însetati după neprihănire, căci ei vor fi săturati! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniti din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărătia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevărate împotriva voastra! Bucurati-vă si înveseliti-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi."(Matei 5:1-12)

Toate binecuvântările: "căci ei vor mosteni pământul", "căci a lor este împărătia cerurilor", "căci ei vor fi săturati", "căci ei vor găsi milă", "căci ei vor vedea pe Dumnezeu", "căci ei vor fi chemati fii ai lui Dummnezeu", exprimă bucuria adâncă si împlinirea pe care Dumnezeu le promite celor care Îl caută cu o inimă curată. Toate "conditiile" descrise pentru a mosteni aceste binecuvântări: "a fi sărac în spirit", "a fi milostiv", "a fi blând", "a flămânzi si înseta după dreptate", exprimă căutarea sinceră si cu ardoare a lui Dumnezeu. Este imposibil să despărtim în două categorii de oameni si două categorii de binecuvântări.

 

4. APOCALIPSA 7 SI 14 SUSTIN OARE TEORIA CELOR DOUĂ CLASE?


Martorii lui Iehova spun că Apocalipsa 7:1-8 si 14:1-5 vorbesc despre cei care mostenesc nădejdea cerească si Apocalipsa 7:9-17 despre cei care vor locui într-un paradis pământesc.


Expresiile plastice folosite în cartea Apocalipsa nu sunt usor de înteles ceea ce face ca această carte să fie deseori folosită pentru a sustine diferite teorii.

În acest caz sunt câteva contradictii si greseli logice în argumentarea Martorilor lui Iehova:


Dacă se raportează la triburile lui Israel într-un mod simbolic (de ex. ele nu-i reprezintă pe crestinii proveniti dintre evrei, dar în mod cert pe crestinii alesi din toate popoarele), atunci care este baza pentru a întelege numarul 144000 literal? 12x12=144 este un număr simbolic. Asa cum si "o mie" este tot simbolic, reprezentând probabil, împlinirea.


Pe de o parte cei 144000 (în Apocalipsa 14:3) si pe de altă parte marea multime ( în capitolele 7,9 si 11 - unde ei slujesc în templul Său!) stau în fata tronului lui Dumnezeu (deci este arbitrar a spune că cei 144000 sunt în cer si marea multime este pe Pamânt!).


Cei care apartin marii multimi sunt îmbrăcati în haine albe, care reprezintă răsplata promisă celor care "vor birui" (Apocalipsa 3:5) împreună cu siguranta de a fi scris în Cartea Vietii (si astfel a avea dreptul de a intra în Ierusalimul ceresc!). În mod asemănător, cei care vor birui vor fi în templul lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:12) si vor sta pe scaunul de domnie a lui Isus (Apocalipsa 3:21).


Nu există niciun indiciu pentru a arăta că au fost două grupuri de oameni care au biruit, dintre care unii vor fi îmbrăcati doar în haine albe, dar nu vor primi celelalte promisiuni.

 

5. GÂNDURI SI CONLUZII FINALE


Ca ultim pasaj, putem examina Ioan 10:14-16:

"Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Mă cunosc pe Mine, asa cum Mă cunoaste pe Mine Tatăl, si cum cunosc Eu pe Tatăl; si Eu Îmi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turmă si un Păstor."(Ioan 10:14-16)

Potrivit interpretării Martorilor lui Iehova, "celelalte oi" nu sunt acceptate în noul legământ dintre Dumnezeu si Israelul spiritual, ei sunt cei care vor mosteni promisiunea pamântească [27]. Această interpretare este în contradictie evidentă cu ultima afirmatie din pasaj.


"O turmă si un Păstor" este ideea fundamentală a Noului Testament. În timpul Vechiului Testament si în timpul lui Isus a existat dusmănie între evrei si neamuri. Isus a venit să distrugă această dusmanie si să-i unifice în acelasi trup pe toti credinciosii în Dumnezeu [28]. Acesta este misterul lui Dumnezeu: El îi adună pe toti copiii Săi împreună, oferindu-le acelasi dar si unificându-i într-un mod profund.


Martorii lui Iehova vor să nimicească acest mister spunând că "unul vor fi doi", pe când Biblia spune că: "din doi a făcut unul".

 

 

 



[1] Raiul este împlinirea finală a credintei noastre. Nu apartine lumii materiale, lumii vizibile(1 Corinteni 15:50.53; 2 Corinteni 4:17-18). "Pentru că acum vedem ca într-o oglindă întunecat, dar atunci fată în fată, acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaste deplin asa cum am fost si eu cunoscut deplin." (1Corinteni 13:12). Acesta a fost planul original al lui Dumnezeu ca omul să trăiască în vesnicie într-o relatie perfectă cu El. Acolo vom avea plinătatea relatiei cu El, Tatăl nostru si cu cei împreună credinciosi.

[2] vezi: Efeseni 2:1-3

[3] vezi: Coloseni 1:21;

[4] vezi: Romani 8:3-4;

[5] vezi: Coloseni 1:21-23; 2 Corinteni 5:18-21;

[6] vezi: Efeseni 4:20-24; 2 Corinteni 5:17; Galateni 6:16;

[7] vezi: Romani 8:15, Ioan 1: 12-13;

[8] "Guvernarea care va aduce Paradisul", 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe si Societatea de tratate din New York, p.14-15

[9] Vezi de asemenea Apocalipsa 3:12-21;

[10] Evrei 3:1; 10,34 Filipeni 3:20; Coloseni 1:5; 1 Petru 1,4; 2 Corinteni 5,1-10; Efeseni 2,6;

[11] "Uniti în închinarea Singurului Dumnezeu Adevărat", 1983, ed. de Biblia Turnului de Veghe si Societatea de tratate din New York, p.111-114

[12] "Guvernarea care va aduce Paradisul", 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe si Societatea de tratate din New York, p.14,25

[13] Luca 13:23-24; Matei 7:13-14;

[14] chiar dacă între crestini sunt diferente în ceea ce priveste responsabilitatea. Sunt bătrâni crestini , care au grijă si îi ajută pe crestinii tineri mai mult, dar relatia lor trebuie să fie ca între fratii si surorile mai mari sau mai mici într-o familie. Fiecare crestin este responsabil pentru zidirea celorlalti crestini. 1 Petru 4:5, Efeseni 5:18-21

[15] cum afirmă Martorii lui Iehova: "Unitii în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat", 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, p.111, paragraful 4

[16] Poti trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ, ed.1981, Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 18, p.126

[17]vezi explicatia de mai sus la Romani 8:17;

[18] Poti trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ, ed.1981, Turnul de Veghe, , capitolul 14, paragraful 3, p.120

[19] "a sta la masă" înseamnă, în întelegerea evreilor, a fi împreună, a avea părtăsie. Vezi Luca 14:15-24 si Matei 8:11-12, unde aceeasi idee este accentuată: Evreii, care s-au privit pe ei însisi ca "fiii împărătiei" pentru că ei au fost poporul ales, vor fi aruncati afară în întuneric si altii vor fi alesi (crestinii) care vor sta împreună în Împărătia lui Dumnezeu cu cei din Vechiul Testament care au fost ascultători.

[20]Cum am văzut si mai înainte în Galateni 3 despre Avraam: el are aceeasi mostenire si este binecuvântat împreună cu toti cei care cred.

[21]Trebuie să amintim că ei însisi nu au avut mereu această învătătură. Ideea separării credinciosilor în două clase a fost clară numai în 1935, când au "realizat", că Ezechiel 9:1-11, Ioan 10:16, Matei 25:31-46, Apocalipsa 7:9-17, Fapte 2:29.34, Iov 14:13-15, Matei 11:11 si Ioan 3:13 descriu speranta pământească si că numarul celor 144000 alesi a fost complet. ("Uniti în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat", 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, capitolul 13, paragraful 2; p. 103-104).

[22]Vezi de asemenea Ioan 1:18: "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul născut Dumnezeu care este în sânul Tatălui, Acela l-a făcut cunoscut." Niciun om nu l-a văzut pe Tatăl, nici un om nu L-a cunoscut cu adevărat: numai Isus a fost capabil să-L descopere. De aceea cuvintele Lui trebuie să aibă autoritate în fata acelora care au dorinta să-L cunoască pe Dumnezeu

[23]Poti trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ, ed.1981,Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 4, p.120

[24]În Iov 14:7-15 Iov vorbeste ca si cum nu ar fi deloc înviere, nici o sperantă (nici măcar sperantă pamântească); dar mai târziu se vede că a înteles că distrugerea trupului pământesc nu este sfârsitul existentei sale.

[25] Noi nu putem întotdeauna echivala expresia "împărătia lui Dumnezeu" sau "împărătia cerurilor" cu raiul sau cu Biserica, din moment ce Isus a spus multe pilde folosind aceste expresii pentru a arăta numai câteva aspecte ale lucrării lui Dumnezeu. A intra în împărătia cerurilor a însemnat deseori acceptarea cuvintelor lui Isus, întoarcerea la Dumnezeu sau în general trăirea cu Dumnezeu, nu numai după moarte, dar începând de acum.

[26]Ezechiel 9:1-11 vorbeste despre pedepsirea evreilor în timpul exilului Babilonian. Din cauza idolatriei si vietii lor păcătoase au fost cuceriti de către Babilonieni, templul lor a fost distrus, multi au fost omorâti si cei care au rămas au fost dusi în exil. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a promis că nu toti vor fi distrusi, dar va rămâne o rămăsită care va fi credincioasă si va scăpa. Acest pasaj nu are nimic de a face cu întrebarea nădejdii ceresti sau pământesti a diferitor oameni. Ioan 10:16 si Apocalipsa 7 sunt explicate într-un alt loc în acest document.

[27]"Uniti în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat", 1983, ed. de Turnul de Veghe si Societatea de Tratate din New York, p.116, paragraful 14

[28]Efeseni 2:15 (11-22); 3:4-7; Evrei 11; Ioan 10:16; Galateni 3:9; Romani 4:16

 

 

         [Descarca acest document in format pentru listare]






         [INTRODUCERE]          [CUPRINS SUBIECTE CRESTINE]          [DESPRE NOI]      

Internet: crestini.info

Trimite-ne un E-mail!

Cu aceasta ocazie, dam posibilitatea oricui doreste sa adauge vreun link site-ului nostru pe o alta pagina. Orice alt tip de folosinta este restrictionata de permisiunea noastra!

[IE6 or higher][1024x768][Full Screen(F11)]




U P