INTRODUCERE

"Nu judecati ca să nu fiti judecati" este o frază ce poate fi auzită adesea printre oamenii care apartin diferitor denominatiuni crestine. Fiecare persoană trebuie să stea in fata lui Dumnezeu si va fi responsabilă pentru felul în care a trăit. Nimeni altcineva nu poate să aibă o părere obiectivă despre viata si faptele unei alte persoane mai ales în lucrurile privitoare la mântuirea sa. Viata religioasă a celorlalti oameni este in mod esential considerată un domeniu privat care este în mare parte sau total "tabu" pentru cei din afară. Asa că orice fel de critică este considerată a fi judecată si intolerantă, o violare a acestui "spatiu personal sacru". În acelasi fel se raportează la învătăturile altor denominatiuni. Pentru că dacă cineva consideră opiniile sau învătăturile unui grup gresite atunci concluzia este că ei merg pe un drum gresit.Dorim să împărtăsim mai departe recunoasterile legate de  întrebarea cum stă în lumina cuvântului ideea că nu putem sau nu trebuie să judecăm (cercetăm) viata unei alte persoane.

DIFERENTA ÎNTRE JUDECARE (CERCETARE, APRECIERE, EVALUARE) SI JUDECATĂ (CONDAMNARE)

Judecarea (cercetarea) si judecata (condamnarea) sunt considerate de multi identice desi este o diferentă importantă între acesti doi termeni. Termenul de judecare (cercetare) nu este în mod necesar negativ din moment ce înseamnă a lua pozitie fată de ceea ce este bun sau rău, corect sau gresit. Aceasta înseamnă aplicarea principiilor biblice la situatii practice. A discerne între bine si rău este la fel de important în viata spirituală ca si în lucrurile pământesti. Pentru multi oameni cuvinte ca: judecarea si condamnare au conotatii negative si implică o atitudine rea. Însă judecarea (cercetarea), care vine din dorinta de a cunoaste adevărul, este primul pas pentru a-i putea  ajuta pe ceilalti. Dacă motivatia de a ajuta lipseste chiar si o judecare complet dreaptă sau corectă poate să devină o condamnare fără dragoste si fără milă. Sunt mai multe pasaje în Biblie care vorbesc împotriva judecării ipocrite si fariseice (e.g. Matei 9:9-13; Luca 18:9-14 etc.). În următoarea parabolă bine cunoscută si din păcate interpretată gresit, Isus a respins tocmai această atitudine lipsită de dragoste:

Un element important al acestui avertisment este faptul că destinatarul este o persoană arogantă si ipocrită, care considerându-se pe sine neprihănită, accentuează păcatele celorlalti fără să îsi vadă propria fărădelege. Deci nu se spune nimic despre interdictia de a scoate paiul din ochiul fratelui tău. Isus doar condamnă felul în care se făcea aceasta, el condamnând atitudinea rea: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău si nu te uiti cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?" Chiar comparatia folosită în această parabolă este nepotrivită ideii foarte răspândite că "paiul/păcatele altcuiva nu sunt treaba mea" din moment ce un pai cauzează discomfort în ochii fiecăruia dintre noi. Pasajul paralel celui de mai sus se află în Luca 6:37-42. Acest pasaj arată si mai clar că intentia lui Isus a fost de a avertiza cu privire la judecata lipsită de dragoste:

Mesajul altor parabole luate în contextul pasajelor citate din Evanghelia după Matei si după Luca (ex. Matei 7:6 si 15-23, Luca 6:43-46) încurajează critica sobră si judecarea (suntem obligati să ne întrebăm, "Cine este nevrednic de a primi perlele noastre?", "Cine este acela care nu va intra în împărătia lui Dumnezeu?" Isus ne spune că îi vom recunoaste pe profetii mincinosi după roadele lor, etc.). Asa că în mod sigur Isus nu a vrut să vorbească despre respingerea criticii si judecării (cercetării, aprecierii) .

LOCUL JUDECĂRII ÎN RELATIA CU DUMNEZEU

În lumea aceasta coruptă de păcat nu este nimeni si nimic în care să ne putem încrede fără o examinare atentă (2 Corinteni 11:14-15). Totusi, prin harul Său si prin dragostea Sa Dumnezeu S-a revelat pe Sine si a făcut calea spre El accesibilă omenirii si a descoperit răutatea si păcatul. (Ioan 15:22-24)

Cineva poate trăi cu Dumnezeu numai dacă acceptă harul si dacă trăieste în adevărul pe care Dumnezeu l-a pus drept fundatie (Romani 12:1-2) . Găsirea adevărului si, lucrul cel mai important, actionarea conform acestuia, demascarea si îndepărtarea de falsitate sunt deci necesităti de bază. În cazul în care acestea nu se practică se poate pierde calea către Dumnezeu.

De exemplu, cel care găteste ciuperci nu va spune că fiecare ciupercă să fie testată dacă este comestibilă sau nu. Atunci în acelasi fel cum se poate să ne purtăm în mod usuratic, neacordând importantă tocmai lucrurilor privitoare la Dumnezeu? Doi oameni care afirmă lucruri opuse si contradictorii cu privire la aceasi chestiune nu pot să spună amândoi adevărul, nu-i asa? Nu pot să aibă amândoi dreptate când unul spune că Dumnezeu a creat pe unii oameni pentru condamnare si celălalt spune că nu este asa. Un om afirmă că Duhul Sfânt e persoană si altul spune că nu este.Cineva pretinde că se poate apostazia, iar altcineva că aceasta este imposibil. O persoană crede că omul este păcătos datorită naturii sale si celălalt spune că nu este. O persoană sustine că iadul există si o alta neagă existenta sa. S-ar putea enumera alte exemple din doctrinele diferitor grupuri "crestine". Acestea nu sunt niste simple discutii teologice abstracte, ci ele influentează în mod esential viata practică a celor care le acceptă. Nu cer aceste contradictii decizii din partea celor care în mod sincer caută adevărul si care se întreabă cum este Dumnezeu, cum poate cineva să trăiască o viată plăcută Lui si cum sunt dragostea si credinta adevărată în El? Drept răspuns în Biblie găsim multe îndemnuri de a cerceta si de a judeca totul si pe toti..

LOCUL JUDECĂRII (CERCETĂRII) ÎN VIATA COMUNITĂTII CRESTINE

Judecarea este o manifestare indispensabilă a dragostei.. Pentru a-i putea da unei persoane ajutorul necesar trebuie să ne facem o idee despre relatia acelei persoane cu Dumnezeu- incluzând lipsurile- luând în considerare viata si faptele sale. Totusi, majoritatea oamenilor sunt prea mândri si, de aceea, iau foarte personal critica. Este cu sigurantă mai usor pentru toti dacă pentru  evitarea unui eventual conflict se evită si confruntarea acelei persoane cu greselile sale si chemarea sa la pocăintă. Totusi, urmarea acestei căi mai usoare a condus comunitătile crestine din primul secol la câteva schimbări drastice si dezastruoase:

Viata personală a crestinilor nu a mai fost deschisă fratilor si surorilor lor. Modul sincer de a se raporta unul la altul si dragostea frăteasca au devenit nenaturale. De aici încolo nimeni nu mai putea fi sigur de starea spirituală a fratelui său în fata lui Dumnezeu.

Paralel cu această descrestere observabilă în practicarea mustrării si disciplinei bisericesti, lupta pentru sfintire si-a pierdut intensitatea. "Păcatele mai mici" au rămas ascunse si congregatiile au aplicat măsuri mai stricte doar în cazul unor păcate evidente care adesea atingeau un nivel foarte lumesc.

Lipsa ajutorului necesar, a mustrării si a încurajării si lipsa excluderii au împietrit pe păcătosi si au pregătit un sol bogat pentru păcate ascunse. Astfel a fost posibilă o viată crestină ipocrită în cadrul bisericii, adică congregatiile erau îmbinate cu crestini falsi si necredinciosi.

Persoanele care erau active si aveau abilităti organizatorice bune, care dădeau în principiu o impresie bună, au câstigat autoritate si "pozitie de conducere" în congregatie fără ca cineva să supravegheze sau să aibă posibilitatea de a supraveghea mai serios deciziile si actele lor .

Ca o consecintă a acestor lucruri, crestinismul a fost deschis primirii  învătăturilor si  conceptelor false cu privire la Dumnezeu. Biserica a încetat să mai fie un exemplu care judecă lumea si care o cheamă la viată.

Prevăzând aceste pericole, Biblia ne motivează să ne luăm responsabilitate fată de fratii nostri, să îi încurajăm si să îi mustrăm. În acest fel a fost posibil să se mentină dragostea, disciplina si puritatea în congregatiile după voia lui Dumnezeu.

Pe lângă chemarea urgentă de a-i încuraja pe fratii nostri găsim multe exemple cum crestini au vegheat la învătătura bisericii, care este "stâlpul si temelia adevărului" (1 Timotei 3:15)

Din următorul pasaj se poate vedea bine că judecarea (cercetarea, evaluarea) a jucat un rol indispensabil în cunoasterea celorlalti si în a-i ajuta să se pocăiască:

De câteva ori Isus a arătat clar lucrurile care i-au tinut pe oameni departe de El (Matei 23:37-54 and 19:16-22). Dacă vrem ca si altii să se apropie de El trebuie să urmăm exemplul lui Isus chiar dacă aceasta cauzează uneori conflicte si respingere. (2 Timotei 4:14-15)

Din toate aceste exemple se poate vedea că judecarea în sine nu este de loc un termen negativ. Mai mult decât atât este o bază importantă a dragostei crestinilor pentru frati, pentru adevăr si pentru toti oamenii.