REVELATIA ISLAMULUI

„Oare ei caută o altă Lege decât cea a lui Dumnezeu, când Lui I se supun cei din ceruri si de pe pământ, de voie ori de nevoie, si la El se vor întoarce? Spune-le: „Noi credem în Dumnezeu, în ceea ce a pogorât asupra noastră, în ceea ce a pogorât asupra lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob, asupra triburilor, în ceea ce i-a fost dat lui Moise, lui Isus, profetilor, de la Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supusi.” Căci cel ce caută în afara Islamului o altă lege să stie că aceasta nu este primită, iar el, în viata de apoi, va fi între cei pierduti.„ (Sura 3: Ali Imran 83-85)

„Noi am pogorât Tora drept călăuzire si Lumină. După ea, profetii care s-au supus lui Dumnezeu îi judecă pe evrei ...„ (Sura 5: Masa 44)

„Noi l-am trimis, pe urmele lor, pe Isus, fiul Mariei, ca să întărească cele dinaintea lui din Tora. Noi i-am dăruit Evanghelia drept călăuzire si Lumină ca să întărească cele dinaintea lui din Tora: călăuzire si predică pentru cei temători. Oamenii Evangheliei să judece după ceea ce Dumnezeu a pogorât. Cei care nu judecă după ceea ce a pogorât Dumnezeu sunt stricati.„ (Sura 5: Masa 46-47)

„Când Isus a adus dovezile vădite spuse: „Eu am venit cu întelepciunea ca să vă deslusesc pentru ce vă învrăjbeati. Temeti-vă de Dumnezeu si dati-mi ascultare!„ (Sura 43: Podoaba 63)

Oricine vrea să se supună Lui Dumnezeu urmează cuvintele Torei, ale Prorocilor si ale lui Isus care confirmă Tora. Un adevărat musulman doreste să cunoască revelatia lui Dumnezeu în întregime, el nu va ignora Tora, Prorocii si Evanghelia ci, va asculta de cuvintele lui Isus; aceasta fiind  singura cale prin care va putea primi conducerea si lumina care vine de la Cel Atotputernic.

Următoarele scrieri mărturesc acest lucru:

„Cuvântul Tău este o candelă sub picioarele mele si o lumină pe cărarea mea”. (Psalm 119:105)

„Căci sfatul este o candelă, învătătura este o lumină, iar îndemnul si mustrarea sunt calea vietii.„ (Proverbe 6:23)

„Isus le-a vorbit din nou, si a zis: Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmeazã pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.„ (Ioan 8:12)

Astfel Coranul este în concordantă cu scripturile Vechiului si Noului Testament când afirmă că putem găsi lumină si îndrumare atât în Tora cât si în Evanghelie. Îi poate împiedica atunci ceva pe musulmani să dorească să cunoască întreaga revelatie a lui Dumnezeu, dăruindu-se unui studiu intensiv al cuvintelor Torei si al Evangheliei?

 
CE ÎNSEAMNĂ ADEVĂRATA DĂRUIRE?

Dumnezeu a zis lui Avraam,

„Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, si fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine si tine, si te voi înmulti nespus de mult.“ (Geneza 17: 1-2)

Pentru Avraam dăruirea a însemnat trăirea permanentă în prezenta lui Dumnezeu si lupta pentru o viată neprihănită.

În Tora găsim următoarea poruncă:

„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu toată puterea ta. Si poruncile acestea, pe cari ti le dau astăzi, să le ai în inima ta.„   (Deuteronom 6:4-6)

Dumnezeu a vorbit prin prorocul Mica, zicând:

„Ti s-a arătat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine, decât sa faci dreptate, să iubesti mila, si să umbli smerit cu Dumezeul tău?„ (Mica 6:8)

Isus confirmă porunca Torei, considerând-o chiar cea mai mare poruncă:

„Si unul din ei, un învătător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: Învătătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?  Isus i-a răspuns: Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, si cu tot cugetul tău.  Aceasta este cea dintâi, si cea mai mare poruncă.  Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti.  În aceste două porunci se cuprinde toată Legea si Proorocii.„ (Matei 22:35-40)

Viata lui Isus dovedeste cel mai bine ce înseamnă punerea în practică a acestei porunci. Fiind plin de dragoste, a fost credincios întrutotul lui Dumnezeu si smerindu-se în chip desăvârsit i-a putut întreba pe adversarii săi, „Care dintre voi mă poate învinui de păcat?„ (Ioan 8:46)

Prin viata lui Isus ne este dovedită compasiunea si mila lui Dumnezeu. Conform Coranului aceste caracteristici au fost evidente si în viata urmasilor săi:

„Noi am trimis pe urmele lor alti trimisi de-ai Nostri. Noi l-am trimis pe Isus, fiul Mariei. Noi i-am dat lui Evanghelia si am pus în inimile celor care îl urmau blândetea si milostenia „ (Sura 57: Fierul 27)

Biblia descrie compasiunea si mila lui Dumnezeu care au devenit o realitate în viata urmasilor lui Isus:

„Ei stăruiau în învătătura apostolilor, în legătura frăteascã, în frângerea pâinii, si în rugăciuni. … Toti cei ce credeau, erau împreună la un loc, si aveau toate de obste. Îsi vindeau ogoarele si averile, si banii îi împărteau între toti, după nevoile fiecăruia. Toti împreună erau nelipsiti de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, si luau hrana, cu bucurie si curătie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, si erau plăcuti înaintea întregului norod…„ (Faptele Apostolilor 2:42.44-47)

„Multimea celor ce crezuseră, era o inimă si un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste.„ (Faptele Apostolilor 4:32)

Pentru primii crestini, dăruirea fată de Dumnezeu a însemnat si dăruire fată de fratii în credintă. Acesta a fost si motivul pentru care au avut părtăsie zilnic chiar si în ceea ce priveste bunurile materiale.

„Dacă zice cineva: “Eu iubesc pe Dumnezeu”, si urăste pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeste pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? si aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fratele său.„ (1Ioan 4:20-21)

Chiar dacă religia crestină oficială s-a îndepărtat de la calea lui Isus adaptându-se din ce în ce mai mult lumii, totusi un număr de urmasi ai lui Isus au rămas credinciosi continuând să-L slăvească pe Dumnezeu, citind Sfintele Scripturi si rugându-se zilnic:

„Nu sunt toti însă deopotrivă, căci între oamenii Cărtii este o adunare dreaptă care citeste, la vreme de noapte, versetele lui Dumnezeu si se aruncă cu fata la pământ. Ei cred în Dumnezeu si în Ziua de Apoi, poruncesc cuviinta si opresc urâciunea, se grăbesc să facă binele si sunt dintre cei drepti.„ (Sura 3: Neamul lui Imran 113-114)

 
 CEI CINCI STÂLPI AI ISLAMULUI:

 
        Potrivit traditiei islamice, dăruirea fată de Dumnezeu se manifestă prin respectarea celor cinci stâlpi ai acestei religii:(2)

 1. Mărturisirea  de credintă (Shahada):

„La ilaha illa Allah, Muhammadur rasoolu Allah” o formulă simplă care trebuie rostită cu convingere pentru convertirea credinciosului la islam: „nu există un alt Dumnezeu decât Allah si Mohamed este trimisul Său”.

 2. Rugăciunea:

Musulmanii se roagă de cinci ori pe zi; însă aceste rugăciuni sunt scurte; rugăciunea, în Islam, reprezintă legătura directă între credincios si Dumnezeu. Nu există mijlocitor între Dumnezeu si adoratorii Săi. Rugăciunile sunt făcute dimineata în zori, la amiază, după-amiaza târziu, la apus de soare si noaptea. Musulmanul se poate ruga aproape oriunde, cum ar fi pe câmp, în birou, la fabrică sau la facultate.

 3. Facerea de milostenii (zakat):

A da zakat înseamnă: „a da un procent anume din proprietatea personală unor anumite clase de oameni nevoiasi.” Acest procent, care reprezintă 2,5% din avutia personală trebuie plătit în aur, argint, bani lichizi, care ajung la valoarea de 85g de aur la încheierea fiecărui an lunar.

 4. Postul din luna Ramadan:

În fiecare an în luna Ramadan, toti musulmanii postesc din zori până la apusul soarelui, abtinându-se de la mâncare, băutură, si relatii sexuale.

          5. Pelerinajul la Mecca:

Pelerinajul anual (hajj) este o obligatie care trebuie onorată o dată în viată de către cei care sunt, din punct de vedere fizic si psihic, capabili pentru aceasta.

 

Ce a descoperit Dumnezeu prin profetul Său Isus, cu privire la aceste cinci puncte si ce corespondente găsim în vietile primilor crestini?

1. Mărturisirea credintei unicitătii lui Dumnezeu si a unitătii în cadrul dumnezeirii formează baza doctrinei lui Isus si a ucenicilor săi. Nu există decât un singur Dumnezeu, cel care a creat universul si care s-a revelat lui Avraam, Isaac si lui Iacob, tuturor prorocilor si cel care va judeca omenirea în ziua de pe urmă. Niciun crestin nu a crezut vreodată că Isus ar fi o divinitate distinctă de Dumnezeu (asa cum sugerează Sura 5:116)

Credem în El “singurul Stăpânitor, Împăratul împăratilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste într-o lumină, de care nu poti să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea si care are cinstea si puterea vesnică!„ (1 Timotei 6:15-16)(3)

Crestinii însă nu îl mărturisesc pe Dumnezeu prin recitarea unui ritual ci prin faptul că trăiesc conform poruncilor Sale si printr-o străduintă constantă de a-i ajuta pe alti oameni să ajungă  să-L cunoasă pe Dumnezeu si să trăiască conform voii Sale.

Niciun musulman (în sensul de oameni supusi lui Dumnezeu, de la Avraam si până în secolul al saptelea e.n) nu l-a mărturisit pe Mahomed ca profet. Bineînteles, el nici nu a existat până la acel moment. Pe de altă parte însă, toti credinciosii care au trăit după timpul lui Isus au înteles că revelatia lui Dumnezeu pentru omenire atinsese punctul culminant prin Isus si nu asteptau o revelatie nouă pentru viitor. Isus a promis ucenicilor că va trimite Duhul Sfânt :

„Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăta toate lucrurile, si vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. (Ioan 14:26)

Isus a împlinit această promisiune aproximativ după cincizeci de zile. Duhul Sfânt i-a condus pe ucenici la o întelegere mai profundă a cuvintelor lui Isus prin faptul că le-a reamintit cuvintele pe care El le spusese acestora.(4)

2. Pentru orice credincios rugăciunea este esenta vietii sale spirituale zilnice:

„Nu vă îngrijorati de nimic; ci în orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugăciuni si cereri, cu multumiri „ (Filipeni 4 :6)

„Faceti în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toată stăruinta, si rugăciune pentru toti sfintii !„ (Efeseni 6:18) (5)

Isus însusi a trăit o viată de rugăciune adresându-se Tatălui din nou si din nou în rugăciune:

„În zilele acela, Isus S-a dus pe munte să Se roage, si a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.„ (Luca 6:12)

 Ucenicii săi i-au urmat exemplul:

„Toti acestia stăruiau cu un cuget în rugăciune…„ (Faptele Apostolilor 1: 14)

„Ei stăruiau în învătătura apostolilor, în legătura frătească, în frângerea pâinii, si în rugăciuni.„ (Faptele Apostolilor 2:42)

Pentru primii crestini, si de altfel, pentru toti crestinii, rugăciunea a fost si rămâne fundamentul si expresia relatiei lor continue cu Dumnezeu.

A avea viată spirituală înseamnă a avea relatie cu Dumnezeu care ne iubeste. Rugăciunea este răspunsul nostru de dragoste la dragostea pe care o are El fată de noi. De aceea rugăciunea nu poate fi încadrată într-o formă rigidă de ritual.

Dragostea întrece orice ritual. Rugăciunile lui Isus si a urmasilor săi nu sunt legate de forme speciale, de timp, loc sau directii anume. Suntem înconjurati în mod constant de Dumnezeul cel vesnic. Continutul tuturor cuvintelor si a vietii noastre este glorificarea dragostei Lui.

3. Crestinii nu au impozit special acordat săracilor. În Vechiul Testament putem găsi reguli cu privire la ajutorarea săracilor, de pildă la fiecare trei ani toată zeciuiala trebuia să fie la dispozitia săracilor. (Deuteronom 14:28-29). Regula de bază era: „Totdeauna vor fi săraci în tară; de aceea îti dau porunca aceasta: Să-ti deschizi mâna fată de fratele tãu, fată de sărac si fată de cel lipsit din tara ta.” (Deuteronom 15:11)

Credinciosii Noului Testament au depăsit cu mult această regulă. Dragostea lui Dumnezeu le-a umplut si unit inimile. Asadar ei nu au dat doar de pomană fratilor si surorilor ci au împărtăsit cu ei tot ce aveau.

„Toti cei ce credeau, erau împreună la un loc, si aveau toate de obste. Îsi vindeau ogoarele si averile, si banii îi împărteau între toti, după nevoile fiecăruia.„ (Faptele Apostolilor 2 : 44-45)

„Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vândute, si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărtea fiecăruia după cum avea nevoie.„ (Faptele Apostolilor 4:34-35)

„…prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentruca si prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, asa ca să fie o potrivire.„ (2 Corinteni 8:14)

Atunci când diferite grupuri „crestine” au introdus mai târziu zeciuala Vechiului Testament, ei s-au îndepărtat de standardele promovate de Noul Testament.

Tot astfel chiar dacă se afirmă că „zakat-ul” ar avea un efect pozitiv asupra multor popoare musulmane, această practică este de fapt un regres fată de nivelul de dăruire despre care se vorbeste în Noul Testament. Credinciosii sunt gata să dăruiască ca urmare a dragostei ce îi însufleteste, iar aceasta nu poate fi măsurată în procente.

4. În Noul Testament nu există nicio regulă cu privire la post. Isus a vorbit împotriva fariseilor care posteau doar de ochii lumii:

„Când postiti, să nu vă luati o înfătisare posomorâtă, ca fătarnicii, care îsi slutesc fetele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că si-au luat răsplata. Ci tu, cînd postesti, unge-ti capul, si spală-ti fata, ca să te arăti că postesti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; si Tatăl tău, care vede în ascuns, îti va răsplăti.„ (Matei 6 : 5-18)

Dumnezeu doreste să ne dăruim, să-L iubim pe deplin, să fim gata să Îl slujim pe El si pe fratii nostri zilnic. Această dăruire presupune autodisciplină. Duhul care locuieste într-un crestin îl ajută să-si tină sub control trupul si să învingă poftele. Ne primim hrana cu multumire, stiind oricând că putem să ne lipsim de ea în cazul în care datoriile spirituale ne ocupă tot timpul.

Această autodisciplină este modul nostru de viată în orice moment. Drogurile care creează dependentă, de pildă nicotina, nu îsi au nicidecum locul în viata unui crestin.

„Nu stiti că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieste în voi, si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si că voi nu sunteti ai vostri? Căci ati fost cumpărati cu un pret. Proslăviti dar pe Dumnezeu în trupul si în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.„  (1 Corinteni 6:19-20)

5) Credinciosilor din Vechiul Testament li s-a poruncit să meargă de trei ori pe an la Ierusalim:

„De trei ori pe an, toti bărbatii să se înfătiseze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege El: la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor, si la sărbătoarea corturilor. Să nu se înfătiseze cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău.„ (Deuteronom 16 : 16-17)

În timpul lui Isus era dezbinare între evrei si samariteni cu privire la „locul pe care Dumnezeu îl va alege”. Evreii mergeau în pelerinaj la Ierusalim în timp ce samaritenii se închinau pe muntele Gherizim, dar Isus spune unei femei samaritene:

,,Femeie, i-a zis Isus, ,,crede-Mă că vine ceasul când nu vă veti închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinati la ce nu cunoasteti; noi ne închinăm la ce cunoastem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul când închinătorii adevărati se vor închina Tatălui în duh si în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreste si Tatăl. Dumnezeu este Duh; si cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh si în adevăr.” (Ioan 4:21-24)

De aceea crestinii nu au nici locuri sfinte nici perioade anume de închinare. Orice loc, orice oră, zi si an sunt sfintite prin prezenta lui Dumnezeu cel Atotputernic. Viata noastră întreagă este un pelerinaj către Ierusalimul cel ceresc.

„Ci v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuti, cari sunt scrisi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniti, făcuti desăvârsiti…„(Evrei 12 :22-23)

Examinând îndeaproape cei „cinci stâlpi” si comparându-i cu preceptele crestine este evident că Isus nu a dat niste legi fixe cu privire la diferite practici religioase, ci el a adus dragostea, o dragoste care e mai presus de orice lege si care ne conduce spre o dăruire totală atât fată de Dumnezeul etern cât si fată de ceilalti credinciosi. El ne conduce la adevăratul „islam”, adică la o supunere adevărată fată de voia lui Dumnezeu; această supunere ne va umple vesnic sufletele de bucuria negrăită de a avea părtăsie cu creatorul nostru. Adevăratul islam este Calea pe care a arătat-o Isus. Isus însusi este calea. În concluzie, dorim să-i invităm pe toti musulmanii să meargă pe această cale si să devină astfel adevărati musulmani.

„Pe câti bărbati, cărora le-am făcut dezvăluirea, i-am trimis înaintea ta! Dacă voi nu stiti, întrebati-i, atunci, pe oamenii Amintirii.„ (Sura 16: Albinele 43)

"În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis:

Te laud, Tată, Doamne al cerului si al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentrucă asa ai găsit Tu cu cale! Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatăl, afară de Fiul, si acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovărati, si Eu vă voi da odihnă. Luati jugul Meu asupra voastră, si învătati de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoară.„ (Matei 11 : 25-30)

PS: Cuvântul „crestin” este folosit în acest articol în mod exlusiv pentru a face referire la oameni care au decis să îsi dăruiască întreaga viată pentru a merge pe calea lui Isus. Tările asa zis crestine sunt de fapt pseudocrestine, oamenii religiosi fiind departe de crestinismul primar.

 

NOTE:

---