|
CREDINTA SI
FAPTELE
Jurisdictie sau
ascultare? Mântuirea este dată pe baza meritelor noastre sau vine din harul
lui Dumnezeu?
|
Cum întelegem că
prin har suntem mântuiti, prin credintă. EXISTĂ VREO CONTRADICTIE ÎNTRE
CREDINTĂ SI FAPTE ? Nu putem vorbi despre credintă
fără fapte.
|
"Căci prin har sunteti
mântuiti, prin credintă. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui
Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2: 8,
9)
- spune apostolul Pavel în scrisoarea sa
către efeseni, scotând în evidentă faptul că un crestin poate să
multumească pentru viata lui vesnică numai harului lui Dumnezeu,
pentru că nimeni nu o merită datorită faptelor lui. Dumnezeu Si-a trimis
Fiul pe pământ din milă si dragoste pentru toti oamenii, ca omenirea să
fie mântuită prin El de păcate.
În Efeseni 2:1,2 Pavel spune că
înainte de convertire, crestini erau morti în păcatele lor, ei trăiau
potrivit stilului de viată din lume, urmându-si poftele trupului. Dumnezeu
a fost acela care i-a adus la viată. Este important însă să luăm în
considerare ce înseamnă această expresie, "Dumnezeu i-a adus la
viată".
Iată, deci, ce vă spun
si vă mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiti ca neamurile, în
desertăciunea gândurilor lor… ati fost învătati cu privire la felul vostru
de viată din trecut, că v-ati dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică
după poftele înselătoare, si ati fost înnoiti în duhul mintii voastre si
v-ati îmbrăcat cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în
dreptatea si sfintenia adevărului. (Efeseni 4: 17,
22-24)
Vă îndemn, deci, eu cel
întemnitat în Domnul, să umblati într-un chip vrednic de chemarea pe care
ati primit-o ... (Efeseni 4:1) Din pasajele citate mai sus din scrisoarea către
efeseni, dar si din alte părti ale Noului Testament, este clar că
Dumnezeu a mântuit omenirea prin faptul că L-a trimis pe Isus, care
a vestit iertarea lui Dumnezeu si care i-a chemat pe oameni la pocăintă,
pentru a putea să aibă relatie cu Dumnezeu si o viată roditoare. (Ioan
10:10) Păcatul ne
desparte de Dumnezeu, asa cum exprimă si prorocul
Isaia:
Iată, mâna Domnului nu
s-a scurtat ca să mântuiască, nici urechea Lui nu este prea tare ca să
audă, ci nelegiuirile voastre au făcut o despărtire între voi si Dumnezeul
vostru; păcatele voastre vă ascund Fata Lui si-L împiedică să vă asculte!
(Isaia 59: 1,2)De
aceea, Isus îi cheamă pe toti cei care vor să trăiască cu Dumnezeu
la o luptă consecventă împotriva păcatului. Deoarece primim
harul si iertarea lui Dumnezeu, să nu ne mai dorim să trăim în
păcat:
Nici Eu nu te condamn.
Du-te si să nu mai păcătuiesti! (Ioan 8:11b)Apostolul Pavel afirmă acelasi
lucru:
...după cum odinioară
v-ati făcut mădularele voastre roabe ale necurătiei si fărădelegii ca să
făptuiti fărădelegea, tot asa acum faceti mădularele voastre roabe ale
dreptătii, pentru sfintire. (Romani 6: 19)
Ca unii care lucrăm
împreună, vă îndemn să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. (2
Corinteni 6: 1)
Căci harul lui Dumnezeu
care aduce mântuire pentru toti oamenii s-a arătat si ne învată ca,
tăgăduind nelegiuirea si poftele lumesti, să trăim în veacul de acum cu
cumpătare, dreptate si evlavie. (Tit
2:11,12) Pe
deasupra pot fi citate toate mustrările si încurajările Noului Testament
si ele vor arăta că Dumnezeu ne dă harul ca să trăim o viată
sfântă. Prin faptul că cineva nu trăieste în acest fel el poate lua în
desert harul lui Dumnezeu si dă celorlalti oameni o mărturie falsă, în
timp ce prin viata lui nu reprezintă puterea lui Dumnezeu purificatoare
de păcate si schimbătoare de viată:
Tot asa să lumineze si
lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, si
să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. (Matei
5:16)Deci părerea împărtăsită si de Luther- conform căreia viata
crestină este invizibilă în exterior este complet falsă.
(1)
Desi vorbim despre roadele vietii
crestine si despre faptele unei vieti sfinte si accentuăm aceste
lucruri, totusi nu prin acestea suntem îndreptătiti, căci nu este vorba
despre legile Vechiului Testament si nici despre putere omenească sau
desăvârsire, ci mai degrabă este vorba despre o luptă pentru sfintire care
se realizează prin mântuirea lui Isus, prin relatia cu Dumnezeu si prin
puterea Duhului Sfânt.
"Tot asa si credinta: dacă n-are
fapte, este moartă în ea însăsi." - spune Iacov in epistola sa (Iacov
2,17), si gândurile sale nu sunt în contradictie cu învătătura Epistolei
către Romani. (cap.4) Căci acolo Pavel a pus în contrast faptele Vechiului
Testament cu harul si credinta, în timp ce Iacov vorbeste despre
zădărnicia credintei în Dumnezeu fără fapte. Pavel scrie împotriva acelora
care încă vor să se justifice prin tinerea legii Vechiului Testament;
Iacov scrie împotriva acelora care mărturisesc despre credinta lor doar cu
vorbele, dar nu luptă pentru sfintenie în vietile lor, nu este vizibil
faptul că ei Îl urmează pe Isus. Asa cum credinta în Dumnezeu nu înseamnă
numai a admite existenta si natura sa (Iac.2,19), tot asa credinta în Isus
Christos nu poate însemna simpla recunoastere a istoricitătii vietii lui
Isus si a faptelor sale (inclusiv a mortii si a învierii
sale):
Cine crede în Fiul, are
viata vesnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viata, ci mânia lui
Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3,36)Isus identifică credinta cu ascultarea.
Putem evidentia că Isus vorbeste despre ascultare si nu despre o viată
îmbunătătită în anumite puncte (a renunta la obiceiuri dăunătoare sau
păcate condamnate chiar de legile lumesti; bunătate, acte religioase sau
umanitare, etc.). Isus îi cheamă pe oameni să Îl urmeze asa cum l-a chemat
pe tânărul bogat care trăia o viată plăcută lui Dumnezeu în multe puncte,
dar nu a fost gata să Îi acorde primul loc lui Dumnezeu în viata sa
urmându-L pe Isus (Mat.19,16-26). Asa cum spune Ioan:
Cine zice că rămâne în
El, trebuie să trăiască si el cum a trăit Isus. (1
Ioan2,6)Isus
Si-a sacrificat viata în totalitate pentru aceia care aveau nevoie de
ajutor; a trăit pentru a
manifesta dragostea lui Dumnezeu si pentru a-i conduce pe oameni la El.
Isus Îi cheamă pe aceia care vor să Îl urmeze pentru acelasi
scop:
Vă dau o poruncă nouă:
Să vă iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa să vă iubiti si voi
unii pe altii. (Ioan 13,34-35)Ca si crestini ne vom strădui să împlinim
scopul pentru care Isus ne-a chemat. Aceasta nu este o viată fără
păcat, o viată perfectă, ci un efort, o straduinta, care nu
înseamnă o încercare slabă, fără putere ci o luptă despre care
vorbeste Pavel în 1 Corinteni 9:24-27:
Nu stiti că cei ce
aleargă în locul de alergare, toti aleargă, dar numai unul capătă premiul?
Alergati, deci, în asa fel ca să căpătati premiul! Eu, deci, alerg, dar nu
ca si cum n-as sti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care
loveste în vânt... (1 Corinteni 9:24-27)Nu putem să ne dezvinovatim, să avem o
scuză în slăbiciunea omenească pentru că Isus a fost constient de ea
(Evrei 12,1-4), cu toate acestea ne-a spus ce asteaptă de la cei care Îl
vor urma:
Dacă voieste cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea, si să Mă urmeze.
(Matei 16,24b)
Păcatul nu poate deveni ceva permanent,
ci, chiar dacă se întâmplă să cădem, ne vom ridica din nou având putere
prin iertarea lui Dumnezeu (1 Ioan 2,1) si vom lupta împotriva
păcatului până la capăt (Evr.12,1-4)
Nimeni nu poate deveni prin sine
însusi vrednic de viata vesnică. Ci faptele arată dacă cineva are
într-adevăr relatie cu Dumnezeu, dacă s-a pocăit cu adevărat, dacă a
acceptat harul lui Dumnezeu, dacă are credintă în Isus, dacă puterea
mântuirii aduse de Isus a devenit realitate în viata sa. Dacă răspunsul
este afirmativ, atunci aceste lucruri se vor vedea în viata
sa:
Arată-mi credinta ta
fără fapte, si eu îti voi arăta credinta mea din faptele mele. (Iacov
2,18b)Acesta este
motivul pentru care în Noul Testament se vorbeste adesea
despre judecata Lui Dumnezeu pe baza faptelor:
Căci toti trebuie să ne
înfătisăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos, pentru ca
fiecare să-si primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi
făcut când trăia în trup. (2 Cor.5,10)Prin urmare părerea conform căreia credinta în
moartea si învierea lui Isus este de ajuns pentru a fi mântuit este falsă,
dar la fel este si cealaltă extremă conform căreia vom fi răsplătiti de
Dumnezeu datorită faptelor bune. Această ultimă idee este combătută de
asemenea de către Isus într-o parabolă care se sfârseste după cum
urmează:
Tot asa si voi, după ce
veti face tot ce vi s-a poruncit, să ziceti: "Suntem niste robi
netrebnici; am făcut ce eram datori să facem." (Luca
17,7-10)Cuvântul
lui Dumnezeu este realitate si în ziua de astăzi si poate să schimbe viata
acelora care doresc aceasta, care au decis în mod liber să îi
slujească lui Isus prin vietile lor, luând jugul Lui Isus care este usor
(Matei 11,30), supunându-se legii libertătii (Iacov 1,25; 2,12) si nu
legii Vechiului Testament; aducând roade pentru Dumnezeu, mărturisind
puterea harului Său. Acestia sunt aceia care aud si înteleg cuvântul
Lui Isus:
Eu Sunt Păstorul cel
bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Mă cunosc pe Mine, asa cum Mă
cunoaste pe Mine Tatăl, si cum cunosc Eu pe Tatăl; si Eu Îmi dau viata
pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si
pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o
turmă si un Păstor." (Ioan 10,14-16)NOTE 1. Înapoi Luther, Weihnachtspostille 1522: Luther
deutsch, Erg. Lutherlexikon, p.57, WA
101,137,18-138,5: Un crestin nu se vede din
comportamentul lui exterior; nici nu se comportă după situatia exterioară
ci după cea interioară. Adică are o altă inimă, un alt curaj, vointă si
minte care fac aceleasi fapte pe care le face altcineva fără acest fel de
curaj si vointă. Căci un crestin stie că totul depinde de credintă. De
aceea el se comportă, stă, mănâncă, bea, se îmbracă, lucrează si trăieste
ca orice om de rând în pozitia lui, atfel că nu poti să observi
crestinătatea lui... Luther, Hauspostille 1544, Von der
Frucht der Auferstehung Christi: Luther deutsch, Erg.Bd. Lutherlexikon,
S.58, vgl. WA 52,251, 18-24: Un crestin nu poate fi văzut după
viata lui exterioară. Pentru că nu este nimic mai impur sau delapidat
decât viata unui necrestin. De aceea ei trebuie să se roage zilnic
"Iartă-ne greselile". Dacă cineva vrea să judece în mod corect un crestin,
să-l judece după credinta lui. Căci după carne si sânge suntem păcătosi si
ca toti oamenii trebuie să suferim moartea si să ne asteptăm la tot felul
de necazuri aici pe pământ, da, chiar mai multe decât ceilalti oameni care
nu sunt crestini. Căci crestinii simt mult mai mult păcatul decât ceilalti
oameni. |