Pentru mulţi oameni Crăciunul este în special o sărbătoare de familie. Cel puţin în aceste momente familia se simte unită. Amintirile din copilărie sunt reînviate: colindele şi darurile de sub bradul de Crăciun... Dar cine nu este stresat, de fapt, din cauza pregătirilor? De obicei nici nu ai timp să te gândeşti profund la ce i-ar face pe ceilalţi cu adevărat fericiţi, ci toţi se stresează la gândul că ar putea uita să trimită cuiva urări de Crăciun şi Anul Nou sau că nu vor reuşi să cumpere toate cadourile la timp.(1)

Pregătirea mesei festive, curăţenia în casă ... - e multă muncă. Unii îşi fac timp pentru câteva momente de reculegere, pentru concerte de Crăciun, sa asculte colinde sau pentru asteptarea colindatorilor, pentru pregătirea prăjiturilor, pentru confecţionarea decoraţiilor şi darurilor de Crăciun, etc.- dar cu ce scop?

Şi din cuvintele lui Christos putem vedea că iernile în Palestina erau destul de reci: "Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat." (Evanghelia după Matei 24:20)

Cultul lui Midra era cel mai răspândit în Imperiul Roman păgân. Sărbătoarea principală ţinută pe 25 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă, făcea pare din cultul Soarelui. Chiar înainte de introducerea cultului lui Midra, cezarii romani închinau temple zeului Soarelui considerat de neînvins (Sol Invictus) şi sărbătoreau victoria noului Soare care trebuia să răsară. Christos a spus despre sine insusi că este Lumina lumii (Ioan 8,12) şi creştinii îl slăvesc în acest mod - totuşi fără o sărbătoare!

Una din marele dorinţe ale cezarului Constantin cel Mare (285-337) era cea de a folosi în mod conştient elemente creştine în întărirea Imperiului Roman. El a reuşit să transforme ziua sărbătoririi Soarelui în ziua sărbătoririi naşterii lui Christos.(2)

Afirmaţiile unor personalităţi din istoria Bisericii ne asigură de fundalul păgân al acestei sărbători. De exemplu, Părintele Bisericesc Ambrozie a spus: „Christos este noul nostru Soare". Augustin a poruncit ca în această zi să nu fie slăvit Soarele, aşa cum fac păgânii, ci mai degrabă să fie slăvit cel care a creat Soarele. Leon cel Mare i-a criticat pe unii pentru faptul că au sărbătorit Crăciunul ca naşterea Soarelui, în loc de naşterea lui Christos.

E de înţeles dorinţa de a ne exprima bucuria şi recunoştinţa pentru faptul că Dumnezeu insusi a devenit om, dar trebuie să ne întrebăm şi în ce mod doreşte El să facem lucrul acesta. Nu găsim nimic în Biblie cu privire la vreo zi specială, sau la vreun ritual special, ci mai degrabă găsim că trebuie să respingem aceste lucruri categoric: Epistola către Galateni4,8-11, Epistola către Coloseni 2,16-17

Dragostea se manifestă în relaţia zilnică cu Christos şi în căutarea serioasă a voii Lui în viaţa noastră.

Scopul nostru nu este cel de a reforma tradiţia Crăciunului, ci de a te invita la creştinismul adevărat. Primeşti această invitaţie? Dorim să-l urmăm peChristos împreună cu tine.

----------------------------------------------------------------------------

Note:
1) Nu dorim sa criticam dorinta de a oferi cadouri, totusi Christos trebuie sa fie în centru. Magii din Rasarit nu si-au facut cadouri unul altuia ci lui Christos (Evanghelia dupa Matei 2,11)
Este vreun cadou mai pretios decât cel de a ne darui pe noi insine?
"Va îndemn dar, fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfânta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin înnoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavârsita." (Romani 12,1-2)

2) „ Constantin ... a continuat sa sprijine cultul Soarelui de-a lungul vietii lui. A facut doua statui cu propria figura, reprezentându-l pe zeul Soare în stralucire. A atasat celor doua piedestale urmatoarea inscriptie: „Lui Constantin, stralucitor ca Soarele". E cu siguranta ideea lui Constantin de a combina închinarea la zeul Soare cu închinarea la Christos, datorita existentei asocierii simbolice Christos - Soare." Oscar Cullmann, Der Ursprung des Weihnachtsfestes, Zürich 1960, Zwingli Verlag Zürich/Stuttgart, pagina 28